Cel de-al șaselea pachet de sancțiuni pregătit de Uniunea Europeană împotriva Rusiei include o interdicție privind tranzacțiile imobiliare ce pot fi efectuate de cetățenii ruși pe teritoriul blocului.
Impactul crizei prețurilor în piața imobiliară va fi anunțat la Conferința Profit.ro programată pentru 20 mai, la Hotelul JW Marriott București.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Alesonor, Concelex, Genesis Property, Impact, Meta Estate, Nordis Group și SVN Romania, va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV
Detalii AICI
Interdicția vizează vânzarea sau transferul, direct sau indirect, de "drepturi de proprietate asupra bunurilor imobile situate pe teritoriul Uniunii sau de unități în organisme de plasament colectiv care oferă expunere la astfel de bunuri imobile", conform textului juridic, consultat de Bloomberg.
Măsura s-ar aplica în cazul rușilor care nu sunt cetățeni UE și care nu au permis de ședere în statele membre ale UE. Interdicția nu vizează cetățenii ruși care dețin cetățenie sau drept de rezidență în Spațiul Economic European (SEE), sau în Elveția.
CITEȘTE ȘI Reguli de insolvență aplicate în starea de alertă - prelungite cu încă un anPlanul trebuie aprobat de statele membre înainte de a intra în vigoare.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, miercuri, detalii cu privire la cel de-al șaselea pachet de sancțiuni UE menit să preseze Rusia să își încheie invazia din Ucraina.