Bloomberg: Ciclul de înăsprire monetară la nivel global se apropie de final

Bloomberg: Ciclul de înăsprire monetară la nivel global se apropie de final

Foto dreamstime.com

Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 14 apr 2023
Este posibil ca majoritatea băncilor centrale la nivel mondial să fie aproape de un vârf în ce ceea privește dobânzile cheie sau să fi încheiat deja creșterea ratelor de dobândă și să ia o pauză înainte de o posibilă relaxare monetară, scrie Bloomberg.
 
Urmărește-ne și pe Google News
Având în vedere că primele semne de scădere a creșterii economice sunt acum vizibile, iar consecințele tensiunilor de pe piețele financiare persistă, orice pauză a Rezervei Federale după cel puțin încă o majorare în luna mai ar putea marca o schimbare în ceea ce a fost cel mai agresiv ciclu de înăsprire globală din ultimele decenii.
După ce au anunțat cele mai mari concedieri din istoria lor, Google și Amazon descoperă că nu e atât de ușor să dai oameni afară CITEȘTE ȘI După ce au anunțat cele mai mari concedieri din istoria lor, Google și Amazon descoperă că nu e atât de ușor să dai oameni afară

Banca Centrală Europeană și omologii regionali ar putea continua mai mult timp decât Fed cu majorările și ar putea încerca să mențină condițiile restrictive, însă o schimbare de viteză a politicii monetare americane ar fi un semnal important pentru omologii globali.

Oficialii BCE semnalează din ce în ce mai mult că perioada cea mai agresivă de creștere a ratelor s-ar putea apropia de final. Rămân în continuare probabile unele creșteri mai mici- pentru a tempera inflația de bază care a atins un nou record în martie și care va rămâne ridicată. 
 
Din Brazilia până în Indonezia, o pivotare către reduceri de rate ar putea începe chiar din acest an. În general, se estimează că cel puțin 20 din cele 23 de jurisdicții majore monitorizate de Bloomberg vor reduce costurile de împrumut în 2024.
 
Vârful ratelor globale, potrivit unui indicator calculat de Bloomberg Economics, va fi de 6% și va fi atins în trimestrul al treilea.
 
Ca și în ciclurile anterioare, Japonia ar putea ieși în evidență. Sub conducerea guvernatorului nou instalat Kazuo Ueda, se anticipează că rata sa - în prezent cea mai mică din lume - va rămâne neschimbată până anul viitor, când se preconizează în cele din urmă o creștere la zero.
 
 
viewscnt
Afla mai multe despre
politica monetara
dobanzi
bce
fed
inasprire monetara