Blackstone pregătește un fond de investiții în infrastructura europeană, cu un capital inițial de până la 2 miliarde dolari

Blackstone pregătește un fond de investiții în infrastructura europeană, cu un capital inițial de până la 2 miliarde dolari
scris 27 feb 2023

Blackstone ia în calcul lansarea unui nou fond european de investiții în infrastructură, cu un capital inițial de până la 2 miliarde de dolari, în contextul în care cererea investitorilor pentru active imobiliare se menține puternică.

Gigantul american de private equity, cu active de 975 miliarde de dolari în administrare și investiții inclusiv în România, pe piețele de logistică și jocuri de noroc, se află în primele etape de trasare a fondului și încă nu a căutat angajamente ferme, scrie Bloomberg, care citează persoane familiare cu proiectul.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform acestora, Blackstone vrea să atragă, într-o primă etapă, între 1 și 2 miliarde de dolari de la investitori pentru noul fond de infrastructură.

Gigantul german din industria chimică BASF, prezent și în România, desființează 2.600 de posturi. Acțiunile scad CITEȘTE ȘI Gigantul german din industria chimică BASF, prezent și în România, desființează 2.600 de posturi. Acțiunile scad

Actualul său fond de profil, Blackstone Infrastructure Partners, a început cu active de aproximativ 2 miliarde de dolari și a crescut până la aproximativ 35 de miliarde de dolari, inclusiv datorită unui angajament de 20 de miliarde de dolari din partea Fondului de Investiții Publice din Arabia Saudită.

Deliberările se află în stadii incipiente și nu au fost luate decizii finale privind momentul strângerii de fonduri, au precizat sursele menționate.

Activele de infrastructură rămân atractive și în perioadele în care economia încetinește, datorită capacității lor de a oferi randamente stabile și previzibile, care reprezintă fundamentul portofoliilor investitorilor instituționali.

Investitorii au continuat să verse bani în fondurile dedicate, contribuind la menținerea fluxului de tranzacții de infrastructură chiar și în condițiile în care provocările geopolitice și economice mențin activitatea globală de fuziuni și achiziții la un nivel scăzut. Furnizorul de date Preqin estimează că valoarea capitalului care vizează activele de infrastructură va crește la 1.870 de miliarde de dolari până în 2026, de la 864 de miliarde de dolari la finele anului 2021.

Blackstone a fost implicat într-una dintre cele mai mari tranzacții anunțate la nivel global în 2022, după ce a lansat o ofertă de preluare pentru gigantul italian din infrastructură Atlantia, în parteneriat cu familia miliardară italiană Benetton.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
blackstone
fond european infrastructura
investitii infrastructura