Ministerul Locuințelor din China a anunțat vineri că au fost aprobate credite bancare de peste 200 miliarde de yuani (28 miliarde de dolari) pentru proiecte imobiliare, cel mai recent indiciu că băncile țin cont de eforturile autorităților de a sprijini piața imobiliară care se confruntă cu dificultăți, transmite Bloomberg,
Băncile comerciale au aprobat această sumă până la 28 februarie, a informat Ministerul Locuințelor.
Este un avans semnificativ față de suma de aproximativ 29 miliarde de yuani aprobată până la 20 februarie. Acum sunt incluse aproximativ 6.000 de proiecte imobiliare în așa numita listă albă, care le face eligibile pentru schema de sprijin imobiliar, scrie Agerpres.
Autoritățile de la Beijing au sporit presiunile asupra băncilor pentru a majora creditele imobiliare prin lista albă, în condițiile în care dezvoltatorii sunt afectați de o îndelungată criză a datoriilor, ceea ce îngreunează finalizarea proiectelor.
În februarie, valoarea vânzărilor de noi locuințe de la principalele 100 de firme imobiliare a scăzut cu 60%, comparativ cu perioada similară din 2023, după un declin de 34,2% în ianuarie, arată datele China Real Estate Information Corp.