”Ceea ce îmi doresc, este, de exemplu, pentru anul viitor legat de stimularea fiscală, este să reducem sau să anulăm impozitul pe cifra de afaceri, care este de natură a frâna investițiile și de a le penaliza, iar marile companii, investitorii străini, dar și români, cei care au cifre de afaceri mari, dar au marje de profitabilitate scăzute, ne-au reclamat această situație. De asemenea, această măsură se vede și din dinamica investitorilor străine care este pe un trend negativ în ultimii trei ani”, a spus prim-ministrul, la podcastul Friendly Fire.
Acesta a arătat că speră ca până la Crăciun, deci în următoarele două săptămâni, Guvernul să ia o decizie în acest sens, iar personal susține adoptarea acestei măsuri.
”Înainte de aprobarea bugetului, înainte de anul nou, suntem obligați să adoptăm un pachet legislativ, numite ordonanțele trenuleț, una, două, câte vor fi, care pe de-o parte să proroge anumite prevederi; de asemenea, să anuleze, sper eu să cădem de acord, anumite lucruri care se prorogă an de an, dar sunt lipsite de logică și, de asemenea, să ia alte măsuri care să genereze reabilitatea fiscală. Până la finalul anului, sperăm să avem un anunț privind IMCA”, a spus Bolojan.
Anterior, la inițiativa reprezentanților IMM România, premierul Bolojan a avut, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România), prilej cu care au fost analizate aspecte care țin de stabilitatea regimului fiscal al microîntreprinderilor din România, accesul companiilor la finanțări, precum și despre aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA).
În acest context, premierul Ilie Bolojan a afirmat că impozitul minim pe cifra de afaceri reprezintă un punct important pe agenda Guvernului, iar decizia va fi luată în sprijinul companiilor.
Premierul Bolojan a declarat și anterior că că în toate discuțiile pe care le-a avut cu mari investitori, români dar și străini, i-a fost reclamat impozitul pe cifra de afaceri ca unul care inhibă investițiile, iar aspectele care țin de reducerea acestui impozit sunt pe agenda de lucru a Ministerului Finanțelor și cel mai târziu în luna decembrie va fi luată decizia.
”În toate discuțiile pe care le-am avut cu mari investitori, români dar și străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat ca unul care inhibă investițiile și în discuțiile pe care le avem în momentul de față la grupul de lucru de la Ministerul de Finanțe, la care participă reprezentanți, specialiști de la toate partidele, aspectele care țin de programe de sprijin pentru economie, de reducere a acestui impozit sunt pe agenda de lucru și cel mai târziu în luna decembrie vom lua decizii și pentru aceste aspecte”, a spus Bolojan.
”Impozitul așa-numit IMCA, impozitul pe cifră de afaceri, este un element care cred că trebuie reanalizat în așa fel încât să-i penalizăm pe cei care, într-adevăr, abuzează de prețuri de transfer, care nu vor să plătească impozite, dar, în același timp, să nu penalizăm investițiile, pentru că altfel le descurajăm să vină în România”, a spus Bolojan.
Deși a fost în plan eliminarea IMCA, a mai spus Bolojan, a fost menținut, dar până la finalul anului, când vor fi defintivate ”definitiva prevederile care vor intra în vigoare de anul viitor”, trebui gândită o măsură, pentru că marii investitori l-au identificat drept o problemă.
”Au fost discuții legate de reașezarea lui, de regândirea lui, dar cred că până la finalul anului, până vom definitiva prevederile care vor intra în vigoare de anul viitor, trebuie să ne gândim cât se poate de bine, iar în materie de legislație fiscală e bine să facem lucrurile predictibil, să nu le facem pe picior, pentru că firmele au nevoie să-și pregătească bugete, să-și facă calcule și atunci când decizi dacă vii cu o investiție, de exemplu, într-o țară sau alta, aceste investiții se iau cu un an de zile înainte, deci orice măsură de genul acesta va genera efecte nu în 2026, ci eventual în 2027. Vom vedea în ce măsură se ajunge la o concluzie pe tema asta, dar în toate discuțiile pe care le-am avut cu marile companii, cu cei care ar fi dorit să investească în România, acest impozit a fost întotdeauna pus pe tapet ca o problemă pe care a trebuit să o clarificăm”, a mai spus anterior Bolojan.
În prezent, după mai multe modificări, impozitul minim pe cifra de afaceri este în continuare în vigoare pentru companii cu rulaje anuale de peste 50 milioane euro, iar un mecanism conceput să-l înlocuiască, anume limitatea deductibilității unor cheltuieli efectuate către firme străine afiliate, se aplică doar societăților cu cifre de afaceri de sub 50 milioane euro pe an.















