Părinții vor putea primi, de la autoritățile locale, un ajutor financiar de până la aproape 150 euro pentru fiecare copil de vârstă ante-preșcolară în vederea angajării unei bone, potrivit unui proiect de lege adoptat joi de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Proiectul, adoptat anterior în mod tacit de Senat, va fi trimis acum spre promulgare la șeful statului, iar apoi va intra în vigoare în termen de 60 de zile.
Inițiatorii proiectului de bani pentru bone sunt președintele comisiei de muncă din Camera Deputaților, deputatul PSD Adrian Solomon, și liderul deputaților PNL Florin Roman. Aceștia arată că România se află în situația unei lipse acute de creșe și grădinițe pentru copii de vârstă preșcolară. Totodată, mulți părinți nu își permit o astfel de instituție privată, iar angajarea unei bone este dificilă tot din motive financiare.
Propunerea legislativă ar trebui, în opinia inițiatorilor, să vină în sprijinul părinților care au copii de vârstă ante-preșcolară, în vederea concilierii vieții de familie cu cea profesională și încurajării ocupării pe piața muncii.
Suma propusă a fi acordată ca ajutor financiar va fi stabilită în mod diferențiat, iar cuantumul maxim propus a fost echivalentul în lei a sumei de 150 euro, la data inițierii preiectului, pentru fiecare copil de vârstă ante-preșcolară.
Ajutorul se acordă din bugetele locale, prin urmare primarul este autoritatea care asigură punerea în aplicare a prevederilor legale.
Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una din următoarele situații:
a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;
b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;
c) este persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform prevederilor art. 104 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CITEȘTE ȘI IMM-urile ar putea beneficia de amânarea timp de 2 luni a plății contribuțiilor pentru angajați, în contextul crizei coronavirusTotodată, ajutorul pentru plata bonelor va fi diferențiat, în funcție de veniturile pe membru de familie:
a) până la 2100 lei – 710 lei;
b) de la 2101 lei până la 2500 lei – 550 lei;
c) de la 2501 lei până la 3000 lei – 390 lei;
d) de la 3001 lei până la 3500 lei – 250 lei.
Potrivit proiectului, ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.
CITEȘTE ȘI Adoptat: Sistemul de pensii al notarilor intră în legalitate