ULTIMA ORĂ Deficitul sare în aer - Guvernul a avut un deficit uriaș în februarie, cu sume mari pentru înarmare. Deficitul pe primele două luni a ajuns deja la un nivel record

ULTIMA ORĂ Deficitul sare în aer - Guvernul a avut un deficit uriaș în februarie, cu sume mari pentru înarmare. Deficitul pe primele două luni a ajuns deja la un nivel record
scris 7 mar 2024

Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei, deja cu o gaură de circa 21 miliarde de lei doar în februarie, determinată de cheltuieli cu înarmarea, dar și de sume mari alocate pentru stingerea datoriilor în sectorul de sănătate, au declarat surse pentru Profit.ro. Datele sunt preliminare, datele finale și oficiale urmând să fie anunțate după 25 martie.

Nivelul este unul record atât ca procentaj din PIB, cât și ca sumă. Pe lângă cheltuielile mari cu Apărarea și Sănătatea, un impact major asupra deficitului din februarie îl are și faptul că luna februarie este, istoric, cea mai slabă din an ca încasări la ANAF, cu un program cu circa 7 miliarde lei mai mic decât în ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News

În primele două luni din 2023, deficitul a fost de 17 miliarde lei, 1,07% din PIB. Un deficit lunar mai ridicat decât cel din februarie 2024 a fost înregistrat, din datele veificate de Profit.ro, în decembrie 2022, când s-a situat la 22,3 miliarde lei, și decembrie 2021, la 24 miliarde lei, ca o consecință a practicii din trecut a guvernelor de a cheltui mult în lunile noiembrie și decembrie. În noiembrie și decembrie 2023, Guvernul a încercat să țină cheltuielile sub control pentru a se încadra în limitele de deficit, majorate deja, față de țintele inițiale, în urma unor discuții cu Comisia Europeană.

Plățile mari făcute pe acest început de an au, din informațiile Profit.ro, legătură și cu plăți amânate de pe finalul anului trecut, când Guvernul a încercat să țină sub control deficitul bugetar. Este cazul plăților pentru înzestrarea armatei și, probabil, pentru sectorul de sănătate.

Ciucă confirmă Profit.ro - Ministerul Finanțelor pregătește reglaje la măsurile de reducere de cheltuieli bugetare CITEȘTE ȘI Ciucă confirmă Profit.ro - Ministerul Finanțelor pregătește reglaje la măsurile de reducere de cheltuieli bugetare

După ce și în ianuarie Guvernul a fost nevoit să aloce aproape 3 miliarde de lei pentru contracte de înarmare, în februarie a făcut plăți similare și a ajuns la 6 miliarde de lei pentru prmele două luni. Aceste sume se vor reflecta în cheltuielile de capital, care în trecut indicau în principal investițiile.

Un impact major în situația lunii februarie îl au și veniturile colectate de ANAF. Chiar dacă ANAF a strâns la buget conform programului, februarie este o lună slabă pentru Fisc, cum a relatat anterior Profit.ro. Pe de altă parte, cheltuielile rigide ale Guvernului sunt mult mai uniform distribuite pe parcursul anului, mai ales cele cu pensii și salarii.

Astfel, veniturile pentru primele două luni sunt în urcare cu 17%, iar cheltuielile, cu 27%, potrivit informațiilor Profit.ro.

Creșteri mari de cheltuieli s-au înregistrat la bunuri și servicii, în special pentru stingerea de datorii în sănătate, precum și la cheltuielile de capital, pentru armament, dar și sume mari pentru proiecte prin PNRR și fonduri europene.

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme CITEȘTE ȘI Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Deficit bugetar ridicat în ianuarie tot din cauza unor cheltuieli pentru înzestrarea MApN

Guvernul a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar de 0,45% din PIB, 7,89 miliarde de lei, față de 0,25% din PIB, 4 miliarde de lei în ianaurie anul trecut. Profit.ro a transmis anterior, citând surse, că Guvernul a semnat în ianuarie plăți de aproape 3 miliarde de lei la contracte pentru înzestrarea armatei, ceea ce a urcat deja deficitul la circa 0,5% din PIB, aproximativ 8 miliarde de lei.

Cheltuielile pentru armament sunt incluse în raportare la cheltuieli pentru investiții, unde Finanțele au anunțat o creștere de aproape patru ori, la 7,37 miliarde de lei.

Reglaje la cheltuieli, dar după o analiză pentru primul trimestru

Profit.ro a scris la final de februarie că Ministerul Finanțelor a pregătit o serie de propuneri cu impact pe reducerea cheltuielilor bugetare, au declarat surse apropiate situației. Potrivit informațiilor Profit.ro, proiectul reglează unele dintre măsurile adoptate pe finalul anului trecut, prin Legea 296 și OUG 115.

Ulterior, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că unele măsuri ar urma să fie luate, doar pe partea de cheltuieli, după o analiză a primului trimestru.

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit bugetar
executia bugetara
buget
ministerul finantelor