ULTIMA ORĂ Dăncilă: Impozitarea pensiilor speciale va fi prevăzută într-un proiect de lege adoptat de Guvern și transmis spre dezbatere Parlamentului

ULTIMA ORĂ Dăncilă: Impozitarea pensiilor speciale va fi prevăzută într-un proiect de lege adoptat de Guvern și transmis spre dezbatere Parlamentului
scris 18 aug 2019

Impozitarea pensiilor speciale va fi adoptată de Guvern printr-un proiect de lege, care va fi apoi transmis pentru dezbatere și vot final în Parlament, a anunțat duminică premierul Dăncilă. Guvernul a pregătit anterior un proiect prin care pensiile speciale lunare să fie impozitate de la 7.000 de lei în sus.

Profit.ro a a relatat că pensiile speciale în cuantum lunar pornind de la 7.000 lei și până la 10.000 lei vor avea un impozit de 30% aplicat asupra diferenței cu care este depășit acest plafon, iar pensiile în cuantum de peste 10.000 lei vor avea un impozit de 50% aplicat tot asupra diferenței, afirmă surse oficiale. Impozitul va fi unul temporar, pe 5 ani.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara inițial că impozitarea pensiilor speciale va fi stabilită prin ordonanță de urgență, dar acum premierul Dăncilă spune că va fi vorba de un proiect de lege.

Teodorovici reia promisiunea unor facilități pentru românii din străinătate, neonorată până acum CITEȘTE ȘI Teodorovici reia promisiunea unor facilități pentru românii din străinătate, neonorată până acum

Viorica Dăncilă a arătat că un astfel de subiect are nevoie de o dezbatere în Parlament.

”Printr-un proiect de lege vom merge în Parlament și acolo vom cere un vot”, a declarat, la Antena 3, premierul Dăncilă, care a precizat că va discuta cu grupurile parlamentare ale PSD pe acest subiect.

CONFIRMARE Split TVA va rămâne complet opțional, dar fără facilități - proiect Finanțe CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Split TVA va rămâne complet opțional, dar fără facilități - proiect Finanțe

Profir.ro a relatat că pensiile speciale ale foștilor președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și ale celor care vor primi în viitor o astfel de indemnizație, printre aceștia și actualul președinte Klaus Iohannis, nu vor fi impozitate suplimentar prin noul mecanism pregătit de Guvern.

Statul are prevăzut să plătească anul acesta 9,15 miliarde de lei pentru pensii speciale, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor analizat de Profit.ro. Beneficiarii, al căror număr se situa în 2018 la aproape 150.000, sunt cei care au servit în structurile de forță ale statului și includ pensionari MAI, MApN și SRI, parlamentari, procurori și judecători, personal auxiliar de pe lângă instanțe și parchete, diplomați și auditori ai Curții de Conturi.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii speciale
psd
eugen teodorovici
impozit progresiv
buget
deficit bugetar