Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat joi că și-ar dori să elimine acciza la carburanți și are în vedere o astfel de măsură.
Teodorovici a subliniat, însă, că această măsură ar trebui să se vadă în prețul plătit de consumatori, scrie News.ro.
”Ne putem gândi la scoaterea accizei la carburanți. Eu personal, mi-aș dori foarte mult. În cazul în care s-ar scoate, efectul s-ar duce către populație. Dacă reducerea respectivă nu se duce la pompă, ci în buzunarul unor companii, nu am făcut nimic”, a spus Teodorovici.
El a anunțat că vrea să reducă numărul taxelor și impozitelor.
”Orice român normal la cap, cu atât mai mult ministrul Finanțelor, trebuie să aibă în vedere o astfel de măsură. (...) Nu sunt adeptul unor noi taxe și impozite, numărul lor trebuie redus”, a spusTeodorovici.