Regulile privind telemunca au fost promulgate și vor fi aplicate. Noi condiții privind contractul de muncă, locul de activitate, perioada de probă sau orele suplimentare

Regulile privind telemunca au fost promulgate și vor fi aplicate. Noi condiții privind contractul de muncă, locul de activitate, perioada de probă sau orele suplimentare
scris 29 mar 2018

Proiectul de lege privind telemunca a fost promulgat astăzi de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie aplicat, astfel încât un angajat va putea munci și în altă parte decât la sediul unei firme, angajatorii vor avea mai puține responsabilități privind locul de muncă, iar angajatul va avea mai multă flexibilitate.

O analiză a ceea ce presupune tele-munca a fost prezentată de Profit.ro AICI.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul de lege privind introducerea unui nou tip de contract de muncă, de tip telemuncă, a fost adoptat de Guvern în august anul trecut și aprobat de Parlament la finele lunii februarie.

Streaming-ul video este pe cale să devină mult mai rapid CITEȘTE ȘI Streaming-ul video este pe cale să devină mult mai rapid

Guvernul a stabilit atunci că telemunca, prin care un salariat va avea dreptul să lucreze din altă parte decât la birou, va fi reglată prin contract individual de muncă având normă întreagă sau prin act adițional, angajatorul fiind însă cel care avizează locul respectiv. Amenzile pentru nereguli sunt de până la 10.000 lei.

În Parlament, senatorii, primii care l-au aprobat, i-au adus o serie de modificări mai importante, deputații aducând doar câteva corecturi de natură tehnică.

Parlamentarii au decis că ”tele-munca” va fi ortografiată fără cratimă, deci ”telemuncă”, și au simplificat definiția acesteia, eliminând condiția angajării cu normă întreagă.

Teodorovici: Trebuie schimbată legislația în domeniul evaziunii fiscale, dar astfel încât să atragă investitorii. Plătești la stat toată suma, nu te duci la pușcărie, pentru că nu ăsta este interesul CITEȘTE ȘI Teodorovici: Trebuie schimbată legislația în domeniul evaziunii fiscale, dar astfel încât să atragă investitorii. Plătești la stat toată suma, nu te duci la pușcărie, pentru că nu ăsta este interesul

Proiectul Guvernului stabilea inițial, printr-o definiție exhaustivă, că telemunca este efectuată de salariat, la distanță față de locul de muncă organizat de angajator, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau a unui act adițional la acesta, prin utilizarea unor mijloace aferente tehnologiei informației și comunicațiilor, cum ar fi internetul, telefonul inteligent, cel puțin o zi pe lună și cu condiția ca salariatul să-și fi exprimat acordul cu această formă de organizare a muncii.

Potrivit modificărilor introduse în Parlament, telemunca este ”forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.

Acordul salariatului cu modul de muncă este înlocuit, totodată, cu ”acordul de voință al părților”, care trebuie prevăzut ”în mod expres în contractul individual de muncă”.

Dacă în forma inițială a proiectului era interzisă efectuarea de ore suplimentare de către telesalariat, conform noilor modificări, ”la solicitarea angajatorului și cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta poate efectua muncă suplimentară”.

De asemenea, telesalariatul are și opțiunea de a lucra uneori la locul de muncă organizat de angajator, perioada sau zilele respective urmând a fi consemnate în contractul de muncă.

Angajatorul nu va mai fi însă obligat să își exprime acordul cu privire la locul sau locurile de muncă în care telesalariatul urmează să lucreze de la distanță, parlamentarii argumentând că telemunca presupune flexibilitate și utilizarea unor locuri de muncă ”neconvenționale”.

Prin urmare, angajatorul nu va mai fi obligat ”să asigure securitatea şi sănătatea în muncă la locurile de desfăşurare a activităţii de telemuncă”.

CONFIRMARE Fostul ministru de Finanțe Ionuț Mișa, numit la conducerea Fiscului, Dăncilă a semnat decizia CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fostul ministru de Finanțe Ionuț Mișa, numit la conducerea Fiscului, Dăncilă a semnat decizia

Noile modificări elimină, totodată, interdicția ca telemunca să poată fi desfășurată pe parcursul perioadei de probă a angajatului.

Aleșii au considerat că o astfel de prevedere contravine Codului Muncii, angajatorul fiind privat de verificarea aptitudinilor salariatului care țin chiar de telemuncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
telemunca
contract
loc
proba
ore
suplimentar
proiect
lege
parlament
guvern