Rata șomajului a urcat la 3,9% în trimestrul IV 2019, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în trimestrul anterior, cel mai ridicat nivel, 18,5%, fiind înregistrat în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,3 puncte procentuale (4,5% la bărbați față de 3,2% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 2,1 puncte procentuale (5,1% în mediul rural, față de 3% în mediul urban), scrie Agerpres.
Conform INS, în trimestrul IV 2019, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 71,1%, cu 1,1 puncte procentuale peste ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.