Modificări la cazierul fiscal: Practicienii în insolvență vor fi scutiți de o serie de mențiuni, obținerea documentului va fi simplificată

Modificări la cazierul fiscal: Practicienii în insolvență vor fi scutiți de o serie de mențiuni, obținerea documentului va fi simplificată
scris 29 nov 2018

Cazierul fiscal al practicienilor în insolvență nu va mai include informații privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii insolvenței în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunțării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, având în vedere că aceasta nu ține de culpa practicianului.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat aceste noi prevederi incluse într-un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul mai propune ca informațiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvență până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvență în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfășurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvență), să fie scoase la cererea acestuia.

Senatul a adoptat noua lege a pensiilor. La cât va ajunge punctul și cum se va ieși la pensie CITEȘTE ȘI Senatul a adoptat noua lege a pensiilor. La cât va ajunge punctul și cum se va ieși la pensie

Altă modificare se referă la extinderea de la 5 la 15 zile a termenului în care trebuie comunicate organului fiscal actele prin care au fost constatate și sancționate faptele care fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal, rămase definitive prin neexercitarea căii de atac.  

Potrivit Guvernului, care a inițiat proiectul, practica a demonstrat că termenul de 5 zile este în unele situații insuficient datorită înregistrării cu întârziere pe Portalul instanțelor de judecată a mențiunilor privind introducerea acțiunii de atac. Astfel, se poate ajunge în situația în care, deși actul de sancționare este contestat în termenul legal, această mențiune nu se află pe portal și, totuși, să se realizeze înscrierea în cazierul fiscal, încălcându-se astfel regula generală potrivit căreia înscrierile în cazierul fiscal se realizează numai în baza actelor rămase definitive.

Mediul de afaceri cere deputaților respingerea proiectului Legii dialogului social: Susține exclusiv interesele sindicatelor, în detrimentul angajatorilor și patronatelor CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri cere deputaților respingerea proiectului Legii dialogului social: Susține exclusiv interesele sindicatelor, în detrimentul angajatorilor și patronatelor

Proiectul mai stabilește ca, în situația înscrierii inactivitații fiscale ulterior radierii persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanților legali sau al reprezentanților desemnați, aceasta să fie scoasă din evidență la data împlinirii unui termen de 1 an de la data înscrierii. 

Este eliminată, totodată, obligația persoanelor care solicită eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic, de a transmite, odată cu cererea, documentele care atestă identitatea și calitatea acestora.         

Măsura face parte din planul de simplificare a procedurilor administrative pentru contribuabili și va conduce la un sistem mai eficient de emitere și obținere a certificatului prin serviciul ”Spațiul Privat Virtual”, arată Executivul.

viewscnt
Afla mai multe despre
insolvneta
practician
cazier
fiscal
proiect
lege
guvern