Liberalii vor să îi scape pe dezvoltatorii imobiliari persoane fizice de sume mari de plată pe care Fiscul le-ar putea recalcula pentru tranzacții din anii trecuți

Liberalii vor să îi scape pe dezvoltatorii imobiliari persoane fizice de sume mari de plată pe care Fiscul le-ar putea recalcula pentru tranzacții din anii trecuți
scris 17 iun 2017

Dezvoltatorii persoane fizice care au construit și vândut case și apartamente plătind la notar impozitul pe transferul din patrimoniul personal ar putea scăpa de pericolul ca Fiscul să le reîncadreze veniturile în sfera veniturilor obținute din activități independente, caz în care ar trebui să achite diferențe mari la impozitul pe venit și contribuții sociale. De această protecție ar urma să beneficieze tranzacțiile realizate până la 1 iunie 2017.

În Parlament a fost depus un proiect de anulare a unor obligații fiscale, care ar elimina această variantă unei duble impuneri, în contextul în care Fiscul a anunțat deja că vor avea loc controale la dezvoltatorii imobiliari persoane fizice și i-a atenționat să declare corect, până la 30 iulie, veniturile din vânzarea proprietăților.

Urmărește-ne și pe Google News

Abonații Profit Insider primesc pe e-mail, la cerere trimisă pe [email protected], și documentele pe baza cărora sunt redactate știrile, inclusiv cele exclusive, astfel încât au acces la informație integrală.

Proiectul de lege al liberalilor prevede clar că Fiscul nu reîncadrează veniturile obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ca venituri dintr-o activitate independentă și că nu va emite so decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017.

În cazul în care Fiscul a stabilit obligații principale suplimentare, din impozit pe venit și contribuții sociale, precum și accesorii, pe care le-a comunicat dezvoltatorului imobiliar, acestea vor fi anulate de legea propusă de liberali. Dacă decizia a fost emisă dar nu a fost comunicată, aceasta nu se mai comunică după intrarea în vigoare a legii.

"Neadoptarea acestor măsuri ar conduce la dubla impozitare a persoanelor fizice care au plătit impozitul pe venit reținut de notari pentru transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal (a cărui bază de calcul era valoarea tranzacției), acestea fiind obligate să plătească și impozitul pe venit (16%) din transferul proprietății imobiliare ca venituri din activități independente și contribuțiile sociale aferente. Întrucât organele fiscale nu au aplicat unitar legislația și nici Comisia Centrală Fiscală din cadrul MFP nu a fost sesizată pentru a emite o soluție în acest sens, este necesar să fie luate măsuri legislative care să nu aducă prejudicii majore persoanelor fizice care au desfășurat operațiuni imobiliare", potrivit proiectului propus de PNL.

Fiscul anunță controale la dezvoltatorii imobiliari persoane fizice și îi atenționează să declare până la 30 iulie corect veniturile din vânzarea proprietăților CITEȘTE ȘI Fiscul anunță controale la dezvoltatorii imobiliari persoane fizice și îi atenționează să declare până la 30 iulie corect veniturile din vânzarea proprietăților

La vânzarea din patrimoniul personal, dezvoltorii persoane fizice achită impozit la fel ca o persoană care își vinde singura locuință. Vânzarea este scutită de impozit până la plafonul de 450.000 de lei, în timp ce peste acest nivel se aplică o cotă de 3%. Dacă dezvoltatorii ar fi reîncadrați la activități independente, ar trebui să achite diferența de impozit pînă la 16% și contribuțiile pentru pensie și sănătate (CAS - 10,5% și CASS – 5,5%).

Fiscul a transmis, săptămâna trecută, o atenționare dezvoltatorilor imobiliari persoane fizice că au obligația să declare până la 30 iulie veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor, urmând ca după această dată dezvoltatorii să fie verificați prin inspecții fiscale în baza analizei de risc.

ANAF notează că a constatat nenumărate situații în care contribuabilii persoane fizice au declarat impozit pe venit din vânzarea proprietăților imobiliare, din patrimoniul personal, în condițiile în care aceștia erau obligați la plata impozitului pe venitul din proprietăți imobiliare din patrimoniul afacerii.

viewscnt
Afla mai multe despre
dezvoltatori imobiliari
fisc
anaf
impozit
contributii