Președintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională proiectul PSD care elimină 102 de taxe nefiscale, Guvernul anunțând anterior că eliminarea acestora va avea un impact bugetar de circa 1,6 miliarde lei, respectiv 0,2% din PIB.
Președintele acuză, printre altele, că proiectul a fost aprobat în Parlament fără o consultare reală a Guvernului, care s-a și pronunțat împotriva eliminării taxelor, și că nu sunt indicate și sursele din care să fie acoperit golul bugetar rezultat.
În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că doar bugetul Fondului de Mediu este afectat substanțial prin anularea timbrului de mediu, în condițiile în care, potrivit președintelui PSD, sumele din acest fond nu au fost folosite în proiecte. Alți reprezentanți ai PSD au replicat că impactul bugetar va fi de doar 0,1% din PIB, iar golul bugetar poate fi acoperit de creșterea economică prognozată.
Conform registrului de evidență a taxelor nefiscale, ținut de Ministerul Finanțelor, în prezent, există 151 astfel de taxe, gestionate de diverse instituții.
CITEȘTE ȘI Permisul auto nu va mai fi eliberat decât celor care au absolvit la școală cel puțin 11 claseÎn ultimul deceniu, aproape toate guvernele au făcut promisiuni de eliminare a taxelor nefiscale. Acestea sunt, practic, tarife pentru diverse servicii plătite instituțiilor statului în scopul înregistrării, autorizării, certificării etc. Cuatumul lor este, de regulă, scăzut, însă creează dificultăți în procesul birocratic de obținere sau depunere a unor documente atât pentru firme, cât și populație. În trecut, au existat mai multe încercări de comasare și eliminare a acestor taxe, dar fără impact semnificativ în relația cetățenilor cu statul. Taxele nefiscale alimentează bugetele unor instituții pentru care reprezintă sursa principală de finanțare.
Poiectul PSD elimină 102 taxe. Registrul Ministerului de Finanțe inventariază, în acest moment, 151 astfel de taxe.
Aici pot fi văzute distinct taxele propuse la eliminare pentru mediul de afaceri.
De asemenea, toate cele 102 taxe propuse la eliminare sunt:
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului – 20 de taxe
Cerere de înregistrare în registrul comerțului - persoane juridice – PJ (cuprinde: autorizare constituire, înmatriculare, autorizare funcționare prin declarație pe propria răspundere) – 250 lei
Cerere de înregistrare în registrul comerțului - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale - PFA, II, IF (cuprinde: înmatriculare, autorizare funcționare prin declarație pe propria răspundere) – 90 lei
Cereri mențiuni simple – 45 lei
Cereri mențiuni complexe cu două sau mai multe operațiuni- 220 lei
Legea cetățeniei române nr. 21/1991-(2 taxe)
Taxă înregistrare cerere – 3 lei
Taxă timbru judiciar – 1,5 lei
CITEȘTE ȘI Clarificări: Vor plăti microîntreprinderile impozitul specific din 2017?Ordonanța Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice și a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României – 6 taxe
Eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverințe, precum și alte servicii prestate de autorități (Dir Gen Pașapoarte MAI + Dep Consular MAE + Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 22 lei
Acordarea cetățeniei române (ANC) – 191 lei
Acordarea/Redobândirea cetățeniei române (ANC) – 191 lei
Supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un act oficial (Dep Consular MAE) – 25 lei
Supralegalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mărfurilor (Dep Consular MAE) – 47 lei
Identificarea unei persoane pe teritoriul României (Insp Gen Imigrari + DEPABD) – 35 lei
Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune (2 taxe)
Taxa radio (persoane fizice – 2,5 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 2,5 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 30 lei/lună, microintreprinderi – 10 lei/lună)
Taxa TV (persoane fizice – 4 lei/lună, persoane juridice fara salariati – 4 lei/lună, persoane juridice, inclusiv sucursale, filiale si alte subunitati fara personalitate juridica – 50 lei/lună, microintreprinderi – 15 lei/lună, persoane juridice – societati turistice – 7,7 lei/camera)
Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (22 de taxe) – nu sunt menționate expres intr-un act normativ, dar sunt cele întâlnite în practică – 21 lei fiecare
Cerere de schimbare a numelui, Diploma de bacalaureat, Diploma de licenta, Certificate de calificare, Atestate profesionale, Certificate de competente profesionale, certificate de calificare, carte de identitate autoturism, permis armă, permis vânătoare, carnet de muncă, certificat de revolutionary, titlu proprietate, brevete și însemne etc
Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (13 taxe)
Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietății asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate pentru animalele peste 2 ani – 5 lei
Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui și sexului – 15 lei
preschimbarea actelor de identitate pentru cetățeni români, precum și înscrierea mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reședinței cetățenilor români– 5 lei
Eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânătoare – 3 lei
Taxă examinare obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile și subcategoriile A, A1, B, B1 și B+E – 6 lei
Taxă examinare obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile și subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E, Tb și TV – 28 lei
CITEȘTE ȘI Ernst & Young:Marea Britanie a ieșit din topul principalelor cinci destinații de investiții, din cauza BrexitTaxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum și a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obținerea aceleiași categorii a permisului de conducere, precum și pentru persoanele care nu au absolvit o școală de conducători de autovehicule, cu excepția celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei
Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule și remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusive – 60 lei
Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule și remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei
Taxă de autorizare provizorie a circulației autovehiculelor și remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei
Taxe de autorizare a circulației pentru probe a autovehiculelor și remorcilor – 414 lei
Înregistrarea cererilor persoanelor fizice și juridice privind furnizarea unor date din Registrul național de evidență a persoanelor, precum și din Registrul național de evidență a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare și din registrele județene și al municipiului București de evidență a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare – 5 lei
Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor pentru terenurile agricole și forestiere – 15 lei
CITEȘTE ȘI 18.000 de locuințe din București, din care 80% cu prețuri sub 80.000 euro, vor fi scoase la vânzareOrdonanța Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice și juridice de către Ministerul Administrației și Internelor (4 taxe)
Taxă pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar – 10 lei
Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice – 22 lei
Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor juridice și în cazul reprezentării titularului actului de către un avocat – 44 lei
Înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei – 3 lei
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare (1 taxă)
Tarif suplimentar eliberare pașaport simplu temporar – 100 lei
Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare (25 taxe)
Înregistrarea cererii de eliberare a unei cărți de identitate sau a unei cărți electronice de identitate – 15 euro
Eliberarea unui pașaport sau a unui titlu de călătorie – 40 euro
Redactarea, autentificarea și revocarea unui înscris, indiferent de natura acestuia: un exemplar – 40 euro, pentru fiecare exemplar în plus – 10 euro
Legalizarea semnăturii traducătorului – 40 euro
Legalizarea unei copii de pe înscrisuri – 10 euro
Legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată – 30 euro
Legalizarea sigiliului și semnăturii Ministerului Afacerilor Externe român, aplicate pe un act oficial eliberat de autoritățile române care urmează să fie folosit în străinătate, sau a sigiliului și semnăturii de pe un act oficial străin, care urmează să producă efecte juridice în România – 30 euro
Legalizarea sigiliului și semnăturii autorităților competente străine de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială și de pe orice alt document cerut la exportul și importul mărfurilor din și în România, în funcție de valoarea mărfurilor
CITEȘTE ȘI Avocat: Cadastrarea terenurilor în următorii zece ani este puțin probabilă, doar 5 din 3.000 de comune au cadastruEliberarea unei copii sau a unui extras de pe actele aflate în arhivele misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, de fiecare pagină – 10 euro
Efectuarea unei traduceri din sau în limba română, de fiecare pagină – 30 euro
Legalizarea traducerii efectuate – 20 euro
Certificarea unor fapte constatate personal de funcționarul consular – 20 euro
Eliberarea unui certificat de cutumă – 30 euro
Primirea în depozit a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți – 30 euro
Înregistrarea căsătoriei la misiunile diplomatice și oficiile consulare române – 90 euro
Înscrierea unui certificat de naștere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă românești, în termen de 6 luni de la data înregistrării nașterii/căsătoriei la autoritățile străine – 90 euro
Înscrierea unui certificat de naștere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă românești, peste termenul de 6 luni de la data înregistrării nașterii/căsătoriei la autoritățile străine – 135 euro
Procurarea unui duplicat al unui certificat de stare civilă românesc sau a unui extras multilingv al unui act de stare civilă românesc – 45 euro
Înregistrarea cererii de înscriere a unei mențiuni pe marginea unui act de stare civilă românesc – 30 euro
Eliberarea unui extras de stare civilă – 30 euro
Eliberarea dovezii de cetățenie – 10 euro
Procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar din țară sau din străinătate – 30 euro
Verificarea autenticității unui permis de conducere românesc – 30 euro
Apostilarea sau supralegalizarea unui act oficial prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române din străinătate – 30 euro
Alte servicii consulare care nu sunt incluse în prezenta listă – 30 euro
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura (1 taxă)
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (4 taxe)
Comision efectuare rețineri din pensii – 3% din suma reținută
eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare -15 lei
eliberarea, la cererea asiguraților, a adeverințelor care atestă calitatea, venitul asigurat și/sau stagiul de cotizare realizat, începând cu a doua solicitare din cursul unui an calendaristic - 15 lei
eliberarea adeverințelor care conțin informații necesare executării silite, solicitate de către executorii judecătorești - 17 lei.
Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal (1 taxă)
Taxă cazier fiscal – 20 lei
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (1 taxă)
Timbrul de mediu pentru autoturisme