Investițiile în IT la ANAF nu sunt o prioritate. Finanțele nu dau bani nici măcar pe hârtie. Au alocat pentru pentru anul acesta mai puțin de jumătate din cât era necesar

Investițiile în IT la ANAF nu sunt o prioritate. Finanțele nu dau bani nici măcar pe hârtie. Au alocat pentru pentru anul acesta mai puțin de jumătate din cât era necesar
scris 4 iul 2019

Bugetul alocat la nivelul Ministerului Finanțelor pentru investiții în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (IT&C) în 2019 este de 160 de milioane de lei, inferior necesarului estimat, tot de minister de 356 milioane de lei, potrivit datelor Profit.ro. Îngrijorător este, însă, că nici acești bani nu vor fi, cel mai probabil, cheltuiți până la finele anului, după modelul altor ani în care au fost alocate fonduri doar pe hârtie. Finanțele și ANAF nu au anunțat până acum vreun proiect major pentru modernizarea sistemului IT care deservește ANAF și ministerul, iar timpul rămas până la finele anului face puțin probabilă inițierea unor proiecte ample. Infrastructura IT a ANAF este de mulți ani la limita critică, însă autoritățile au ales constant să ignore acest subiect, iar anul acesta au anulat oficial și programul de modernizare a ANAF cu un împrumut de la Banca Mondială.

Infrastructura IT a Ministerului Finanțelor și altor instituții subordonate acestuia, precum ANAF, este administrată de Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF). ANAF nu deține, astfel, controlul asupra sistemului IT pe care îl utilizează.

Urmărește-ne și pe Google News

"Deși sunt cunoscute limitele tehnologice atinse, atât la nivel de infrastructură hardware cât și la nivel de software de aplicații, se depun eforturi susținute pentru evitarea apariției de blocaje în activitatea noastră și a contribuabililor. În acest context, deși pe anumite paliere tehnica achiziționată/upgradată în cei circa 20 de ani de informatizare continuă a activității Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate poate părea uzată fizic și moral, se derulează continuu un proces de modernizare și extindere, proces care se derulează periodic, fie cu finanțare națională, fie cu finanțare europeană sau internațională", potrivit unui document al Ministeruli Finanțelor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

De ce este important: ANAF este o agenție de importanță vitală pentru buna funcționare a statului, întrucât aduce la buget banii luați prin taxe și impozite de la populație și firme. Din cauza sistemului IT învechit al ANAF, colectarea taxelor și impozitelor este ineficientă, iar interacțiunea Fiscului cu firmele și populația greoaie. Profit.ro a scris și va continua să scrie despre acest subiect în încercarea de a detemina autoritățile să inițieze o modernizare amplă a ANAF, măsură cerută constant de mulți ani de mediul de afaceri.

EXCLUSIV ANAF schimbă modul în care discută cu firmele și populația: introduce aplicația \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF schimbă modul în care discută cu firmele și populația: introduce aplicația "Programări online" și spații dedicate în sedii pentru consultanță cu specialiștii ANAF

Ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat în mai multe rânduri că are ca obiectiv încheierea unei modernizări a ANAF până la finele lui 2020.

Alocările de fonduri doar pe hârtie, bani care nu sunt folosiți și ulterior sunt realocați de Guvern pentru a acoperi alte cheltuieli, este o practică utilizată frecvent. Astfel, anul trecut Guvernul a anunțat că alocă la prima rectificare bugetară, cea din luna iulie, aproape 280 de milioane de lei pentru ANAF.

La rectificarea din vara lui 2018
Investiții și achiziții ANAF +278 milioane lei

Modernizarea sistemului informatic
Echipamente pentru personalul vamal
Reabilitare și modernizare  a punctelor vamale (R. Moldova, Serbia, Ucraina)

Banii nu au fost utilizați deoarece din iulie și până la finele anului 2018 ANAF nu avea timp să inițieze aceste proiecte, lucru de altfel cunoscut de autorități.

CNIPMMR nu susține o nouă impozitare forfetară și o creștere a fiscalității IMM-urilor CITEȘTE ȘI CNIPMMR nu susține o nouă impozitare forfetară și o creștere a fiscalității IMM-urilor

Situația reală a sistemului IT al Finanțelor și ANAF, descrisă chiar de cei care se ocupă de el

Fiscul și Ministerul Finanțelor funcționează pe o infrastructură IT compusă din peste 1.900 de servere achiziționate în perioada 1998-2017, încărcate în prezent la 99,9% din capacitate, potrivit unui document analizat la momentul respectiv de Profit.ro. Platforma IT are un grad de uzură fizică și morală avansată, cu tehnologii vechi și capacități foarte reduse față de necesități. În plus, sunt utilizate de către Finanțe și instituțiile din subordine, preponderent ANAF, circa 500 de aplicații, dezvoltate în timp fără nicio strategie, în diversele tehnologii hardware și software disponibile la momentul respectiv.

"Infrastructura hardware și software de care dispune sistemul de producție al Ministerului Finanțelor în momentul de față este implementată pe platforme cu o uzură fizică și morală avansată, în tehnologii vechi și cu capacități foarte reduse față de necesități. Mare parte din aplicațiile informatice au fost dezvoltate etapitzat, prin proiecte complexe, realizate în diferite tehnologii hardware și software existente pe piață la momentul implementării lor, astfel că, în prezent, există pe piață un număr de aproximtiv 500 de aplicații care deservesc procesele financiar-fiscale și procesele suport ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor din subordine", potrivit unui document al Ministerului Finanțelor, din care Profit.ro a scris anterior.

RECORD Peste 60.000 de firme au dispărut din economie în acest an CITEȘTE ȘI RECORD Peste 60.000 de firme au dispărut din economie în acest an

Astfel, nu doar aplicațiile au fost dezvoltate în timp haotic, fără o bază comună, ci și infrastructura hardware, care a ajuns să fie o rețea pestriță, compusă din 1.900 de servere, multe foarte vechi.

"Infrastructura hardware pe care funcționează acest număr semnificativ de aplicații este reprezentată de un parc extins și diversificat de echipamente. În prezent infrastructura hardware cuprinde peste 1.900 de servere locale/regionale/centrale în diverse tehnologii, configurații, dotări, șamd, din care 626 utilizate la nivel centra, achiziționate în perioada 1998-2017", atrag atenția IT-iștii CNIF.

Programul cu Banca Mondială - închis de Guvern

Profit.ro a anunțat, în luna mai, că acordul de 70 de milioane de euro prin care ANAF ar fi trebuit să-și modernizeze infrastructura IT cu bani împrumutați de la Banca Mondială a fost oprit oficial prin hotărâre de guvern. Autoritățile au împrumutat 18 milioane de euro pe care i-au cheltuit cu rezultate zero.

Până la acest moment nu a fost tras nimeni la răspundere pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în ce privește implementarea programului de modenternizare a ANAF. Având în vedere că lipsa modernizării ANAF afectează siguranța națională, Fiscul fiind esențial pentru bună funcționare a statului, autoritățile ar trebui să înceapă o anchetă în această privința.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
it
it&c
investitii
buget