INFOGRAFICE Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri

INFOGRAFICE Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri
scris 9 aug 2023

Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de 19.442 de afaceri. Numărul firmelor în dificultate, aflate în diverse stadii de insolvență, radiere, suspendare a activității sau dizolvate, a depășit 64.000, de asemenea un record al ultimilor 4 ani. Creșterea prețurilor, scăderea consumului, reducerea activității economice și accentuarea fenomenului de dezintermediere au făcut ca economia să frâneze semnificativ cu consecințe negative pe lanțurile de business. Posibila majorare a taxelor și impozitelor ar putea accentua semnificativ declinul activității economice.

Noile măsuri fiscale pregătite de autorități și impactul acestora în economie vor fi anunțate la Maratonul Impactul Fiscalității în Economie, programat să fie organizat de PROFIT NEWS TV pe 10 august, cu sprijinul CITR și cu participarea celor mai importanți actori implicați

19.442 de companii au fost dizolvate în perioada ianuarie-iunie 2023, în creștere cu 18,2% față de aceeași perioadă a anului trecut (16.447). Precedentul record fusese înregistrat în 2018, când 18.570 de firme fuseseră dizolvate.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Negocieri - Impozit special pentru marile companii din energie, telecom, asigurări cu pierderi constante CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Negocieri - Impozit special pentru marile companii din energie, telecom, asigurări cu pierderi constante

Cele mai multe firme dispărute din meniul economic sunt din comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (5401), în creștere cu 6,3% față de perioada similară din 2022.

INFOGRAFICE Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri


Topul domeniilor de activitate în care au fost înregistrate cele mai multe firme radiate plasează pe locul secund, activitățile profesionale, științifice și tehnice, cu 1915 firme (+33,9%), podiumul fiind completat de sectorul construcțiilor, unde au fost înregistrate 1796 firme radiate (+17,2%).

Locurile următoare sunt ocupate de transport și depozitare (1491/+14,6%), Informații și comunicații (1195/ +61,2%) și Hoteluri și restaurante (1127/ +17,5%).

La nivel regional, cele mai multe firme dizolvate au fost consemnate în București (4119), Cluj (1004), Constanța (892), Ilfov (870) și Brașov (723). Cea mai mare creștere de firme dizolvate a fost înregistrată în Botoșani, de 118% ( 338).
 
64.000 de firme în dificultate, un record

Pe ansamblul primei jumătăți a anului, statisticile indică un număr de 64.676 de firme în dificultate (aflate în diverse stadii de insolvență, radiere, suspendare a activității sau dizolvate), un record al ultimilor patru ani.

Consiliul Fiscal: Fără măsuri de corecție a derapajului bugetar, deficitul va trece de 6% din PIB anul acesta. Este necesară eliminarea exceptărilor fiscale și creșterea colectării CITEȘTE ȘI Consiliul Fiscal: Fără măsuri de corecție a derapajului bugetar, deficitul va trece de 6% din PIB anul acesta. Este necesară eliminarea exceptărilor fiscale și creșterea colectării

Spre comparație, în 2020 erau contabilizate 42.549 de firme cu probleme iar anul trecut 62.474.

Dincolo de recordul de firme dizolvate, primele șase luni din acest an au adus, conform Sierra Quadrant, și un număr foarte mare de firme cu activitatea suspendată.

INFOGRAFICE Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri


Datele Registrului Comerțului indică un număr de 7938 de firme cu activitatea suspendată, față de 7190 anul trecut (+10,4%) și 6043 în 2021.

Cele mai multe firme cu activitatea suspendată sunt în București (981), Cluj (562), Brașov (364) și Iași (327).

Și numărul firmelor radiate este la un nivel ridicat. Statisticile indică peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri, cele mai multe din București, Cluj, Constanța și Timiș, din comerț, activități profesionale și construcții.

Fotografia primelor 6 luni din 2023, din prisma firmelor în dificultate, reflectă doar în parte dimensiunea problemelor din economie.

,,Inflația, reducerea creditului furnizor, limitarea accesului la creditare și creșterea dobânzilor, accentuarea blocajului financiar și scăderea semnificativă a vânzărilor pe fondul accentuării problemelor economice ale populației sunt principalele provocări în perioada următoare. Acestora se adaugă, bineînțeles, posibila majorare a taxelor și impozitelor care va avea efecte majore în sectoare sensibile, precum construcțiile și comerțul’’, arată analiza.

Potrivit experților,de modul în care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supraviețuirea acestora într-o perioadă în care problemele economice tind să se accentueze.

INFOGRAFICE Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri


Economia a frânat semnificativ în prima parte a anului, marcând o creștere nesemnificativă, de numai 0,2%, potrivit datelor INS, iar perspectivele următoarelor șase luni nu sunt deloc încurajatoare.

Deprecierea cursului leului alături de scăderea semnificativă a afacerilor derulate pe credit furnizor vor accentua problemele din economie.

,,Pentru multe firme, mai ales din zona IMM-urilor, posibila ridicare a plafonării prețului gazelor și energiei și scumpirea acestora, alături de o presiune suplimentară din zona carburanților, ar putea crea dificultăți suplimentare’’, arată analiza.

viewscnt
Afla mai multe despre
firme dizolvate
radiere