Facilitatea prin care conținutul ecranului poate fi partajat în timpul apelurilor video realizate cu WhatsApp a ieșit din beta și a fost lansată oficial.
După mai multe luni de testare, WhatsApp a lansat funcția de screen sharing. Aceasta poate fi folosită în timpul apelurilor video, eliminând nevoia de a instala în acest scop o aplicație dedicată, precum Zoom, Google Meet sau Microsoft Teams.
Noua facilitate poate fi accesată prin intermediul butonului Share și permite utilizatorului să partajeze întregul ecran al dispozitivului sau doar o anumită aplicație.

Partajarea ecranului în timpul apelurilor video poate fi folosită atât pe verticală, cât și pe orizontală.
Meta, proprietarul WhatsApp, o promovează ca o funcție bună atât pentru business, pentru partajarea documentelor și a proiectelor, cât pentru familii, pentru arătarea unor fotografii sau planificarea de cumpărături.
Funcția de partajare a ecranului a început să fie implementată pe aplicațiile de iOS, Android și Windows, urmând să treacă mai multe zile până când va fi disponibilă pentru toți utilizatorii.