Grefierii anunță proteste, începând de astăzi, nemulțumiți că după transferul contribuțiilor sociale unele salarii vor scădea cu până la 500 de lei

Grefierii anunță proteste, începând de astăzi, nemulțumiți că după transferul contribuțiilor sociale unele salarii vor scădea cu până la 500 de lei
scris 1 feb 2018

Personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea va protesta, joi, prin purtarea unor banderole albe pe braț, față de modul de calcul al drepturilor salariale începând cu 1 ianuarie, anunță membrii fondatori ai Asociația Grefierilor din România, aflată în curs de constituire. Ei spun că, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă și în funcție vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 și 500 de lei.

Activitatea instanțelor sau parchetelor nu va fi afectată de protestul de joi, însă dacă situația nu se va rezolva în următoarele zile greferierii vor declanșa mișcări de protest, inclusiv prin întreruperea activității, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Principalul motiv de nemulțumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă și în funcție vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 și 500 lei, cu toate că Ministrul muncii și justiției sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creștere graduală. Considerăm astfel că suntem discriminați față de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creștere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creștere salarială de 10%)", afirmă, într-un comunicat de presă, membrii fondatori ai Asociația Grefierilor din România, aflată în curs de constituire.

UniCredit: Întârzierile la plată în sectorul privat vor crește și mai mult în 2018 din cauza schimbărilor fiscale. Avansul economic va încetini, inflația și dobânzile vor crește inevitabil CITEȘTE ȘI UniCredit: Întârzierile la plată în sectorul privat vor crește și mai mult în 2018 din cauza schimbărilor fiscale. Avansul economic va încetini, inflația și dobânzile vor crește inevitabil

Ei mai anunță că 1.388 de grefieri susțin "Memorandumul privind justiția” și au adoptat un Memorandum suplimentar privind situația grefierilor, solicitând măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, între care adoptarea unui nou Statut al personalului de specialitate juridică din cadrul instanțelor și parchetelor, precum și înființarea unei Direcții de specialitate în cadrul Ministerului Justiției care să reprezinte, din punct de vedere profesional, activitatea grefierilor.

Grefierii mai sustin și dotarea instanțelor și a parchetelor cu aparatură și programe informatice corespunzătoare solicitărilor tehnice și rezolvarea problemei resurselor umane, prin suplimentarea schemelor de personal, conform memorandumurilor asumate de Guvern, din perspectiva implementării noilor coduri.

viewscnt
Afla mai multe despre
grefieri
greva