Germania crede într-un acord comercial de ultim moment cu SUA

Germania crede într-un acord comercial de ultim moment cu SUA

Peter Altmaier

scris 22 mar 2018

Ministrul german al Economiei Peter Altmaier (CDU) a apreciat joi că este încă posibil să se evite în ultimul moment impunerea unor taxe vamale anunțate de către președintele american Donald Trump, relatează AFP.

”Eu cred că avem o șansă reală să evităm această intrare în vigoare, dacă Statele Unite și Germania sunt dispuse să recunoască împreună ceea ce este important”, a declarat Altmaier la postul public german ARD.

Urmărește-ne și pe Google News

”Merită efortul să ne batem până în ultimul minut”, a adăugat politicianul, în perspectiva mizei locurilor de muncă în industriile oțelului și aluminiului, scrie News.ro

DOCUMENT Plafonul de 300.000 de lei pentru înregistrare în scop de TVA a fost promulgat de Președinție. Legea include reguli tranzitorii pentru aplicarea din acest an CITEȘTE ȘI DOCUMENT Plafonul de 300.000 de lei pentru înregistrare în scop de TVA a fost promulgat de Președinție. Legea include reguli tranzitorii pentru aplicarea din acest an

Washingtonul și Uniunea Europeană și-au acordat puțin spațiu miercuri, în conflictul cu privire la taxele americane în sectoarele oțelului și aluminiului, într-o încercare de a găsi o soluție ”acceptabilă” pentru ambele părți în cel mai scurt timp.

În contextul în care tarifele impuse de președintele american Donald Trump importului de oțel și aluminiu urmează să intre în vigoare vineri, Altmaier a evocat un ”război amenințător al nervilor” în ultimele ore, înainte de intrarea în vigoare a acestor măsuri puntive.

Donald Trump a anunțat pe 8 martie că va impune taxe de 25% importurilor de oțel și de 10% celor de aluminiu, cu scopul de aproteja industria americană și a garanta securitatea națională a țării. Doar Canada și Mexicul ar urma să fie scutite.

Comisarul european însărcinat cu Comerțul Cecilia Malmström a efectuat miercuri o vizită la Washington, cu voința de a obține scutirea întregii Uniuni Europene (UE).

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
acord comercial
sua