Unul dintre cei mai importanți directori din Ministerul Finanțelor, șeful Direcției generale de legislație fiscală, Iulian Ardeleanu, va părăsi Ministerul Finanțelor pentru a activa în mediul privat, potrivit informațiilor Profit.ro.
De asemenea, potrivit informațiilor Profit.ro, pleacă de la Ministerul Finanțelor (prin suspendare) și șeful Direcției juridice, Ciprian Badea.
Ardeleanu, cunoscut în rândul consultanților și specialiștilor în fiscalitate, a avut în ultimii ani responsabilitatea de a transpune în legislație, uneori de pe o zi pe alta (cum a fost cazul ordonanței trenuleț), măsurile stabilite de partidele aflate la guvernare.
Plecarea acestuia va deveni efectivă cu 1 februarie, posibil la o instituție financiară internațională.
CITEȘTE ȘI Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.388 lei. Cele mai mari salarii au fost în activități de servicii în tehnologia informației, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminteUltimii ani au fost încărcați cu măsuri semnificative în domeniul fiscal, restrângeri de facilități și de regimuri fiscale preferențiale, precum și creșterea sau introducerea unor taxe.
În contextul angajamentelor asumate prin planul fiscal pe șapte ani cu Comisia Europeană, România va trebui să realizeze o reformă fiscală care va presupune, cel mai probabil, noi măsuri de creștere a sarcinii fiscale asupra plătitorilor de taxe și impozite.