Numărul firmelor înscrise pentru plata defalcată a TVA a crescut ușor în prima săptămână de la lansare, când firmele încă se așteptau că mecanismul va fi obligatoriu de la 1 ianuarie, însă declarațiile politicienilor privind modificarea legislației, în sensul că va fi aplicabil doar unui număr redus de firme, a condus în următoarele săptămâni aproape la o blocare a intrărilor în sistem.
La mijlocul lunii, numărul firmelor înscrise se situa la 304, potrivit datelor furnizate Profit.ro de către ANAF. Creșterea este extrem de redusă, după ce sistemul de split TVA a debutat cu 175 de firme înscrise, iar în cursul primei săpămâni au aplicat pentru acest mecanism încă aproximativ 100 de firme, totalul ajungând la 273.
Săptămâna aceasta, numărul firmelor înscrise a ajuns la 306, ceea ce înseamnă că în decurs de două săptămâni au mai aplicat pentru plata defalcată numai 2 firme.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
După prima săptămână de la debutul sistemului split TVA, au început să apară și declarații ale politicienilor referitor la schimbări, în principal ăn ce privește firmele care ar urma să fie obligate să aplice. Astfel, premierul Mihai Tudose a anunțat că ordonanța privind introducerea plății defalcate a TVA va fi modificată în Parlament. Potrivit delcrațiilor politicienilor, plata defalcată ar urma să să fie obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvență sau faliment sau pentru cele care au înregistrat mai mult de două întârzieri la plata TVA.
Dacă ar fi rămas obligatorie, la plată defalcată ar fi trecut 390.000 de firme
Dacă plata defalcată a TVA ar fi aplicată obligatoriu de la 1 ianuarie, așa cum prevede legislația aflată în prezent în vigoare, în mecanismul de plată defalcată ar trebui să intre peste 390.000 de contribuabili. Guvernanții au promis, însă, că mecanismul va fi modificat prin legea care trebuie să aprobe ordonanța, în prezent aflată în Parlament.
"Numărul contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA este de 390.130, numărul firmelor înregistrate în scop de TVA controlate de stat, sau în care statul are o participație, este de 1.751, iar cele cu capital privat este de 343.253", potrivit informațiilor transmise de Fisc la solicitarea Profit.ro.
Guvernanții au bătut în retragere, după ce mediul privat s-a opus vehement introducerii plății defalcate a TVA, avertizând că are potențialul de a afecta puternic economia.
Ultima informație a venit luni seara, Comisia de buget-finanțe a Senatului adoptând un raport de admitere a legii de aprobare a ordonanței privind split TVA, acceptând noile amendamente venite de la Guvern prin care măsura de plată defalcată a TVA va fi obligatorie exclusiv pentru companiile aflate în insolvență sau care înregistrează întrâzieri la plata acestei taxe. De asemenea, companiile care vor opta benevol pentru această măsură, vor primi o scutire de 5% din impozitul pe profit