Autoritățile vor trebui să pregătească și o procedură de ieșire a firmelor din mecanismul de plată defalcată a TVA dacă legislația actuală, care prevede că split TVA va deveni obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 pentru toate firmele, va fi modificată conform variantei prezentate de premier și va fi aplicabilă doar unor categorii de firme, cum ar fi cele de stat, în insolvență, faliment sau cele cu întârzieri la TVA, afirmă Vlad Boeriu, partener impozitare indirectă, Deloitte România. În plus, varianta în care aplicarea plății defalcate este obligatorie nu ar putea funcționa în paralel cu noul sistem de TVA care ar urma să devină operațional în câțiva ani la nivel UE.
Astfel, ar trebui să existe o variantă pentru firmele care deja au optat, dar nu s-ar mai încadra pentru aplicarea obligatorie de la 1 ianaurie. De asemenea, ar trebui clarificată și situația firmelor care ar urma să fie introduse în acest sistem, dar a căror situație s-ar putea schimba, cum ar fi cazurile de insolvență sau întârzieri la TVA.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
"Ar trebui să existe niște criterii clare pentru ieșirea din sistem. Ar trebui până la începutul anului să apară și așa ceva, dar înainte ar trebui modificată legislația existentă, care este obligatorie pentru toată lumea. Până la sfârșitul anului dacă decizia va fi că sistemul va fi aplicabil doar unor categorii de contribuabili, atunci ar trebui să apară unele clarificări. De exemplu, cum ieși din sistem și ce se întâmplă cu cei care au intrat (din perioada opțională, n.r.) în sistem (...) Companiile de stat vor intra probabil în obligativitatea aplicării TVA defalcat. Companiile de stat nu vor mai putea ieși, decât probabil prin privitaziare”, a spus Vlad Boeriu.
Facilitățile acordate firmelor care au intrat opțional în sistemul de plată defalcată a TVA ar trebui să rămână valabile.
"Ar trebui să se clarifice și ce se întâmplă și cu facilitățile primite în perioada octombrie-decembrie. Din punctul meu de vedere, odată ce s-a acordat o facilitate, ar trebui să beneficieze de ea chiar dacă într-un exemplu teoretic un contribuabil care a optat la 1 octombrie decide la sfârșitul lunii ianuarie să iasă din sistem. El tot ar trebui să beneficieze de facilități. În prezent, chiar dacă optezi în decembrie, poți să beneficiezi de facilități", a declarat consultantul Deloitte.
Întrebat dacă ar sfătui o companie să aplice pentru split TVA din perioada aceasta, în care este opțional, pentru a beneficia de facilități, dar cu planul de a ieși în ianuarie din sistem, Vlad Boeriu a afirmat că un astfel de scenariu ar putea fi atractiv doar pentru unele firme, cum ar fi cele mici, dar cu profit substanțial.
"Este foarte greu și costisitor să-ți adaptezi sistemul informatic și nu cred că este un spațiu de speculat, decât poate pentru niște companii mici și cu profituri mari. Sau cei care au penalități istorice”, potrivit specialistului.
Split TVA obligatoriu în noul sistem propus de Comisia Europeană pentru reformarea TVA în UE
Un mecanism în România în care plata defalcată a TVA ar fi obligatorie pentru firmele înregistrate în scop de TVA nu ar putea funcționa în paralel cu modelul propus de UE pentru reforma colectării TVA la tranzacțiile transfrontaliere în spațiul comunitar.
"Nu ar putea să funcționeze. Nu ar avea cum. Dar nu cred că ăsta este motivul (pentru care au dat înapoi, n.r.). (...) De exemplu, fiecare vânzător străin care vinde în România ar trebui să-și deschidă cont separat de TVA în România? Cum să încaseze sumele de bani? Ai probleme cu moneda, care ar fi leul. Ai probleme cu legislația. Split TVA varianta restrânsă cred că ar funcționa, pentru că poți să dai niște dispoziții tranzitorii, derogatorii dacă vreți. De exemplu, dacă îți plătește un nerezident, să-ți plătească în contul tău curent, iar tu în termen de să zicem 7 zile să-ți muți banii (în contul de TVA, n.r.)”, a declarat acesta.
CITEȘTE ȘI Tudose: Split TVA nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele, ci doar pentru cele în faliment/insolvență ori cu peste două întârzieri la plata TVALa fel ca mulți dintre reprezentanții mediului de afaceri, și reprezentantul Deloitte a apreciat ca pozitivă restrângerea aplicării plății defalcate doar la unele categorii de firme.
"Cred că în forma în care vor să aplice, varianta nouă, cred că acoperă foarte multe din dezideratele lor, de a colecta mai devreme banii fără a omorî economia. Să nu uităm că avem pierdere din TVA neîncasat destul de mare. Dacă ar fi fost aplicabil tuturor, ei spuneau că ar salva cam 2 miliarde de lei pe an (venituri la buget, n.r.). În forma vehiculată acum, pentru firme de stat, insolvente, etc, cred că vor colecta mai mult de jumătate din cele 2 miliarde. Măsura poate produce efecte pozitive, dar tratează acolo unde este problema”, a spus Vlad Boeriu.
Care este situația split TVA în prezent
Legislația în vigoare în prezent prevede că mecanismul de plată defalcată, intrat în vigoare opțional de la 1 octombrie, va deveni obligatoriu de la 1 ianuarie. Premierul Mihai Tudose a declarat, însă, că legea care va aproba ordonanța Guvernului pe această temă va aduce modificări semnificative, urmând ca split TVA să se aplice firmelor în insolvență sau faliment, companiilor de stat sau celor cu întârzieri la plata TVA.
Membrii comisiei de buget din Senat, care au reprimit spre dezbatere ordonanța privind introducerea plății defalcate a TVA, au amânat discuția, programată pentru marți, așteptând Ministerul Finanțelor să se decidă ce schimbări va propune.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaților.