Coaliția de guvernare intenționează să introducă, de anul viitor, o taxă de 1% pe cifra de afaceri a companiilor cu afaceri care depășesc 100 de milioane de euro. Măsura a fost agreată deja la nivel de specialiști și urmează să fie supusă deciziei politice a conducerii coaliției de guvernare în perioada următoare, au declarat surse guvernamentale pentru Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Taxa de 1% pe cifra de afaceri a fost susținută de PSD și la finalul anului trecut, când estimările indicau venituri probabile din această măsură de peste 5 miliarde de lei (1 miliard de euro). Săptămâna aceasta, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că taxa pe cifra de afaceri "este pe agenda de discuții", dar, potrivit informațiilor Profit.ro, la acest moment există deja un acord. O taxă precum cea de solidaritate se va vedea în accelerarea inflației, deja aflată la cote ridicate, consideră economiștii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, în total, circa 330 de companii ar fi urmat să achite taxa, cu Dacia plătind, de exemplu, încă 37 milioane euro, iar OMV Petrom, încă 30 milioane euro la bugetul de stat, raportat la ultima cifră de afaceri. Aceste sume ar urma să fie diferite acum, în multe cazuri mai mari.
Acum, statul ar obține mai mulți bani comparativ cu estimarea de anul trecut, având în vedere impactul inflației asupra afacerilor companiilor, dar și creșterile din unele sectoare, cum ar fi cel energetic. În noul context, suma obținută ar putea fi semnificativ peste 5 miliarde de lei, bani de care Guvernul are nevoie pentru a susține creșterea cheltuielilor.
Taxa pe cifra de afaceri este gândită ca suplimentară impozitului pe profit plătit de companii, la fel cum era intenționată și anul trecut, deși modificări în ceea ce privește aplicarea ar putea avea loc, având în vedere că urmează să fie discutată în ședința conducerii coaliției.
Referitor la taxa de solidaritate, Ciolacu a spus, săptămâna aceasta, că este pe agenda de discuții și va fi aleasă forma cea mai bună.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună"Eu am zis că taxa de solidaritate există în Germania. Este pe agenda de discuții și vom alege varianta cea mai bună. Exact cum este în Germania. Trebuie făcută o raportare între taxe și venituri, trebuie să compari”, a spus liderul PSD.
Liderii PSD au criticat constant în ultimii ani ceea ce consideră a fi un nivel prea redus de taxare a companiilor mari, în special multinaționale.
Taxa de solidaritate a fost susținută de PSD la finalul anului trecut în contextul negocierilor pentru bugetul pe 2022. A fost sprijinită atunci de PSD și UDMR, dar s-a opus PNL.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte multOrganizațiile mediului de afaceri au criticat în decembrie propunerea de taxă pe cifra de afaceri
Un număr mare de organizații ale mediului de afaceri au protestat în decembrie față de intenția de a introduce o taxă pe cifra de afaceri.
La situația complicată avută în vedere anul trecut se adaugă acum inflația accelerată și războiul din Ucraina.