EXCLUSIV România va avea două coduri fiscale

EXCLUSIV România va avea două coduri fiscale
scris 12 mai 2017

Ministerul Finanțelor lucrează la un Cod al finanțelor publice locale, care ar urma să fie separat de Codul Fiscal și să includă și regulile privind taxele și impozitele locale. Proiectul "Codului fiscal al primarilor" se înscrie în demersul mai amplu al autorităților centrale de a lăsa mai multă libertate la nivel local în ce privește taxele.

"Codul finanțelor publice locale ar trebui să includă toate reglementările pentru autoritățile locale, inclusiv cum se constituie bugetul, cum se cheltuie banii, cum se finanțează serviciile. Vom găsi aici și Titlul IX din Codul Fiscal (Impozite și taxe locale), prevederi referitoare la cum colectează și cum stabilesc nivelul taxelor. Va crește astfel gradul de libertate, de decizie, a autorităților locale în ce privește taxele și salariile. Statul ar lasa o libertate mai mare autorităților locale pentru gestionarea resurselor și ar interveni în principal pentru a susține corectarea unor dezechilibre de dezvoltare înregistrate și în prezent între diferite zone ale țării", a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

Urmărește-ne și pe Google News

Codul finanțelor publice locale și Codul fiscal actual vor face parte din Codul Economic. Acesta va include toată legislația care ghidează activitatea economică a unei firme.

EXCLUSIV Vom plăti impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale - draft Finanțe CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vom plăti impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale - draft Finanțe

Codul Economic este o promisiune din programul de guvernare al PSD. Măsura ar trebui să fie una de simplificare, Codul urmând să includă toate legile care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar.

Codul Economic al României va conține Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea societăților comerciale, Legea evaziunii fiscale și toate celelalte legi cu un caracter economic. Documentul va fi aprobat cel târziu la 1 iulie acest an, prevede programul de guvernare al PSD, iar măsurile cuprinse vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2018, gradual până în 2022.

În programul de guvernare, PSD afirmă că, după ce Codul Economic va fi aprobat de Parlament, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forțe politice din Parlament, prin care nicio formațiune politică să nu mai inițieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic pentru cel puțin o perioadă de 5 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
codul fiscal
codul economic
codul finantelor publice locale
ministerul finantelor
viorel stefan