EXCLUSIV Amenzi derizorii pentru multinaționalele care nu vor transmite României rapoarte financiare conform directivelor UE

EXCLUSIV Amenzi derizorii pentru multinaționalele care nu vor transmite României rapoarte financiare conform directivelor UE
scris 24 mai 2017

România va putea sancționa cu cel mult 100.000 de lei (circa 22.000 euro) multinaționalele cu afaceri la nivel de grup de peste 750 milioane de euro care nu-și vor respecta obligația de a furniza autorităților române rapoarte financiare pentru afacerile din fiecare țară, conform unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului de Procedură Fiscală, obținut de Profit.ro. Ministerul Finanțelor se grăbește astfel să implementeze o directivă UE care vizează combaterea erodării bazei impozabile, în contextul în care aceasta trebuie să fie pe 5 iunie în vigoare la nivelul Uniunii și să asigure schimbul de informații între țări, astfel încât să limiteze practicile de evaziune fiscală și planificare fiscală agresivă.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cuantumul amenzii este limitat de Ordonanța din 2001 a Guvernului privind regimul juridic al contravențiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

"În contextul în care Directiva 2016/881 a Consiliului din 25 mai 2016 prevede ca statele membre să întreprindă toate măsurile necesare pentru a garanta aplicarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive, prin implementarea de sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect de descurajare, sunt stabilite sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor referitoare la depunerea rapoartelor pentru fiecare țară în parte, acestea limitându-se la plafonul maxim de 100.000 lei, impus de o ordonanță a Guvernului privind regimul juridic al contravențiilor", se arată în document.

Pentru nedepunerea la termen a raportului pentru fiecare țară în parte sau transmiterea de informații incorecte ori incomplete va fi însă aplicată o amendă cuprinsă doar între 50.000-100.000 de lei.

Pentru condiții de concurență echitabile între statele membre și pentru a fi evitate sarcinile administrative care pot apărea dacă firmele trebuie să ofere informații diferite în fiecare stat membru, Bruxelles-ul a adoptat o directivă privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal. În baza acesteia, statele membre trebuie să schimbe între ele, automat, anumite informații referitoare la operațiunile multinaționalor cu venituri consolidate totale la nivelul grupului mai mari sau egale cu 750 de milioane de euro.

În scopul combaterii evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive, Directiva impune multinaționalelor o serie de cerințe de transparență. Astfel, multinaționalele sunt obligate să furnizeze, în raportul anual pentru fiecare țară în parte, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor și al impozitelor pe venit plătite sau acumulate.

Companiile trebuie, de asemenea, să raporteze numărul de salariați, capitalul declarat, profitul nedistribuit și imobilizările corporale din fiecare jurisdicție fiscală.

În plus, multinaționalele trebuie să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfășoară activități economice într-o anumită jurisdicție fiscală și să furnizeze informații privind activitățile economice efectuate de fiecare entitate.

CITEȘTE ȘI DOCUMENT Legea care impune impozitarea în România a profiturilor multinaționalelor a trecut de prima etapă. Măsura, programată pentru aplicare din iulie

Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre include, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informații de bază care devin accesibile statelor membre în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități ale grupului de întreprinderi multinaționale fie își au rezidența fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activitățile economice desfășurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaționale.

Pentru a se asigura un echilibru adecvat între sarcina de raportare și beneficiile obținute de administrațiile fiscale, numai grupurile de întreprinderi multinaționale care realizează un venit consolidat total mai mare sau egal cu 750 milioane de euro (sau echivalent) vor fi obligate să prezinte raportul pentru fiecare țară în parte.

Potrivit estimărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), aproximativ 85-90% dintre grupurile de întreprinderi multinaționale vor fi scutite de îndeplinirea acestei cerințe, însă raportul pentru fiecare țară în parte va fi totuși prezentat de grupuri de întreprinderi multinaționale care controlează aproximativ 90% din cifra de afaceri a societăților.

Ce prevede implementarea Directivei în privința prețurilor de transfer

Autoritățile vor putea folosi informațiile dobândite astfel pentru a evalua riscuri aferente prețurilor de transfer, însă o ajustare a prețurilor decisă de autoritățile fiscale nu se va putea baza pe datele obținute din schimbul cu alte țări UE.

"Informațiile comunicate de statele membre între ele sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaționale la normele aplicabile în materie de prețuri de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice”, potrivit proiectului Ministerului Finanțelor.

Ajustarea prețurilor de transfer de către autoritățile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informațiile care fac obiectul schimbului, însă autoritatea competentă din România poate utiliza informațiile primite ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor de preț în avans ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui control fiscal și pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entității constitutive.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
beps
preturi de transfer
multinationale
profit