Danubius Exim, Milo Trading 2000, Excel Comp, Valmed Freemex, Zeus Service, Gip-Tronic Service 96 și Custom Production Europe sunt primele firme autorizate de Ministerul Finanțelor să vândă imprimante fiscale și case de marcat cu jurnal electronic. Finanțele au emis ultimul aviz necesar acestor distribuitori, toți cei care au depus documentația necesară, și au amânat datele de la care vor aplica amenzi firmelor care nu se dotează cu astfel de echipamente până la termenele limită.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Ministerul a anunțat, recent, că a autorizat 7 distribuitori, dar fără a prezenta numele acestora. Date analizate de Profit.ro relevă însă că Danubius Exim a primit autorizația de distribuție pentru 7 modele de case de marcat, Custom Production Europe pentru 3, iar restul de cinci firme - pentru câte 1 fiecare.
Inițial, firmele din categoria contribuabililor mari și mijlocii care nu aveau operaționale de la 1 iunie imprimante fiscale sau case de marcat cu jurnal electronic, ar fi trebuit amendate chiar de la acel moment. Respectarea acestui termen a devenit practic impozibilă, având în vedere autorizarea târzie a distribuitorilor, astfel că Ministerul a decis să aplice sancțiuni doar de la o dată ulterioară. Pentru contribuabilii mici, termenul de dotare cu noile echipamente era 1 august.
De ce este important: Aproximativ 27.000 de firme mari și mijlocii ar fi trebuit să aibă astfel de echipamente funcționale de la 1 iunie, printre acestea fiind, de exemplu, marile lanțuri de retail sau de benzinării. Chiar dacă acestea reușesc să le cumpere, nu au timp să le pună și în funcțiune, proces de asemenea destul de complex. Guvernul a amânat termenul de la care vor fi aplicate amenzi pentru lipsa noilor echipamente, tocmai din cauza faptului că firmele nu au avut de la cine să cumpere.
Mai este interesant: În total, aproximativ 800.000 de case de marcat cu jurnal electronic vor trebui schimbate, majoritatea covârșitoare, însă, până la 1 august (de fapt 1 noiembrie, dată de la care lipsa lor se și sancționează) întrucât companiile care au ca termen 1 iunie utilizează preponderent imprimante fiscale. Efortul pentru instalarea a 800.000 de case de marcat într-un termen scurt este imens, inclusiv ca personal, pentru distribuitori, dar și ANAF.
Ordonanța care amâna termenele pentru amenzi, la 1 septembrie 2018 pentru companiile mari și mijlocii, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru cele mici, a fost adoptată recent de Guvern.
Avizele acordate de la Ministerul Finanțelor sunt cele finale pentru vânzare, după ce, într-o primă etapă, distribuitorii au trecut și de partea tehnică. Vânzarea efectivă a noilor case depinde de cum au procedat firmele respective în privința stocurilor. Dacă au noile echipamente fiscale pe stoc, le pot pune în vânzare în cel mai scurt timp, dar dacă nu, vor mai trece câteva zile până ce acestea vor sosi de la producători.
CITEȘTE ȘI Firmele - avertizate să se pregătească pentru viitoarele condiții: Cât de scumpe vor fi casele de marcat cu jurnal electronicGuvernul a aprobat joi ordonanța de urgentă care prevede acordarea unui termen de grație de 3 luni în care nu se aplică sancțiunile prevăzute de lege pentru nedotarea firmelor cu aparate de marcat cu jurnal electronic, fără a modifica însă și termenele obligatorii de dotare. Amânarea era necesară, întrucât până la acest momentul respectiv nicio firmă din România nu a început să vândă imprimante fiscale și case de marcat cu jurnal electronic.
Actul normativ prevede amânarea cu trei luni a aplicării unor sancțiuni, după cum urmează:
- sancțiunea prevăzută de lege pentru nedotarea la termen a operatorilor economici cu aparate de marcat cu jurnal electronic, se aplică în cazul contribuabililor mari sau mijlocii începând cu 1 septembrie 2018 în loc de 1 iunie 2018, iar în cazul contribuabililor mici începând cu 1 noiembrie 2018 în loc de 1 august 2018.
- sancțiunea prevăzută de lege pentru comercializarea de către distribuitorii autorizați a vechilor aparate de marcat, se aplică începând cu 1 noiembrie 2018 în loc de 1 august 2018, astfel încât, dacă va fi cazul, operatorii economici care își deschid noi afaceri sau puncte de lucru să poată achiziționa un aparat de marcat, în caz contrar aceștia riscând blocarea activității.
Documentul mai prevede prelungirea cu trei luni, până la data de 31 octombrie 2018, a termenului limită până la care își mențin valabilitatea avizele/autorizațiile privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă jurnal.
CITEȘTE ȘI Antifrauda a verificat casele de marcat la 5.650 de firme. Controalele continuă și în perioada următoarePrin amânarea doar a datei de la care vor fi aplicate amenzi, autoritățile vor să evite o nouă prorogare, a cincea începând din 2015, a termenelor de la care casele de marcat devin obligatorii, 1 iunie pentru companii mari și mijlocii și 1 august pentru cele mici.
Finanțele s-au temut că o nouă amânare ar induce firmelor ideea că nu trebuie să se grăbească la cumpărarea aparatelor, dar nu doresc nici să le amendeze, întrucât punerea în vânzare a noilor case a fost întârziată, iar firmele care trebuie să cumpere echipamentele nu au de unde să le procure efectiv, cu numai câteva săptămâni înaintea datei limită.
Cât sunt amenzile
Amenzile pentru firmele care nu respectă această obligație, conform legislației în vigoare, sunt cuprinse între 8.000 de lei și 10.000 de lei. La amendă se adaugă și suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și confiscarea sumelor pentru care nu au fost emise documente justificative.
Primul val, cel care trebuie să aibă noile echipamente fiscale operaționale de la 1 iunie, va include 3.000 de mari contribuabili și în jur de 24.000 (conform celor mai recente date disponibile) de contribuabili mijlocii. Potrivit informațiilor Profit.ro, aceste firme au nevoie de până la 30.000 de aparate fiscale noi, preponderent imprimante fiscale.
CITEȘTE ȘI Unele onorarii ale notarului ar putea fi stabilite liber cu solicitantul - proiectDupă achiziție, casa de marcat/imprimanta fiscală trebuie înregistrată la Fisc și montată de personalul specializat al distribuitorului. Acest proces ar putea, de asemenea, dura foarte mult, întrucât nici ANAF și nici distribuitorii nu au suficienți angajați pentru a face față schimbării unui număr atât de mare de aparate fiscale în termen atât de scurt.
Imprimantele fiscale sunt sisteme mai performante și mai scumpe, folosite de obicei de firmele mari, în timp ce casele de marcat sunt utilizate de firmele mai mici. Imprimantele fiscale pot fi folosite conectate la dispozitive cum ar fi smartphoneuri, laptopuri sau tablete.