Camera Deputaților a respins, decizional, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe dreptului de autor. Proiectul de lege modifică un articol din actul normal prin care este introdus autorul imaginii în categoria autorilor operei audiovizuale.
„Motivația respingerii se întemeiază pe următoarele considerente: - actuala redactare art.67 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe este extrem de flexibilă, permițând o interpretare largă, care enumeră, fără a limita, autorii operei audiovizuale, respectiv «(…) regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzici special create pentru opera audiovizuală și autorul grafic pentru operele de animație sau al secvențelor de animație, când acestea din urmă reprezință o parte importantă a operei. În contractul dintre producătorul și regizorul sau realizatorul operei parțile pot conveni să fie incluși ca autori ai operei audiovizuale și alți creatori care au contribuit substanțial la crearea acesteia.»”, arată raportul de respingere al comisie juridice și comisie pentru cultură, scrie News.ro.
Potrivit raportului, în contractul dintre producătorul și regizorul sau realizatorul operei, părțile pot conveni să fie incluși ca autori ai operei audiovizuale și alți creatori care au contribuit substanțial la crearea acesteia.
„În aceste condiții, producătorul și regizorul operei audiovizuale pot conveni, prin contract, ca autorul imaginii să fie considerat unul dintre autorii care au contribuit substanțial la crearea operei, fără a fi necesară menționarea expresă a acestuia în textul de lege”, conform sursei citate.
Pe 27 noiembrie 2017, Senatul a respins proiectul, ca prim for sesizat, iar votul de respingere de marți al Camerei a fost decizional.