Guvernul va adopta în ședința de săptămâna aceasta proiectul de ordonanță de urgență care amână până la 1 octombrie declarația privind beneficiarul real, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Proiectul a fost pus în dezbatere în urmă cu circa două săptămâni și a necesitat avize ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Justiției.
De ce este important: Amânarea termenului de depunere a devenit urgentă, în contextul în care este aproape termenul limită până la care o mare parte din firme trebuie să aprobe situațiile financiare anuale, după care, potrivit legislației actuale, au la dispoziție 15 zile în care să depună declarația privind beneficiarul real. O aprobare rapidă a amânării este esențială pentru ca de această facilitate să beneficieze mai multe firme.
Pentru a intra în vigoare, ordonanța trebuie aprobată de către Guvern și publicată în Monitorul Oficial.
Măsura a fost anunțată în urmă cu câteva săptămâni de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui. El este cel care a inițiat anul trecut un proiect de lege în Parlament, adoptat, care a exclus de la depunerea declarației firmele cu asociați doar persoane fizice. Cum a anunțat însă Profit.ro, în urma unui amendament introdus de Guvern anul acesta, excepția respectivă a fost anulată.
Amânarea până la 1 octombrie acordă timp Ministerului Economiei, care a început consultări cu Comisia Europeană referitor la modificarea legislației care impune depunerea declarației privind beneficiarul real, după cum a scris informațiilor Profit.ro. Ministerul încearcă să convingă Comisia să accepte ca România să simplifice mecanismul de declarare, similar situației din Austria, astfel încât declarația să nu fie depusă în cazurile în care statul poate completa cu informații pe care le deține deja Registrul beneficiarilor reali ai societății, evidență a cărei necesitate este impusă de o directivă europeană.
Proiectul de OUG este disponibil aici
Proiectul de OUG introduce un termen derogatoriu pentru anul 2021, prelungind termenul de 15 zile de la depunerea situațiilor financiare anuale, introdus prin Legea 101/2021, la un termen special stabilit la 1 octombrie 2021.
Se introduc mai multe forme și modalități de depunere a declarației, astfel:
- pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică,
- pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier,
- pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
"În anul 2021 declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021. Declarațiile privind beneficiarul real pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat", prevede proiectul de OUG pus în dezbatere.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Guvernul pregătește schimbarea impozitării proprietății pentru firme și populație, eliminarea "stimulentelor fiscale excesive" la impozit și contribuții sociale și anularea "distorsiunilor" la impozitare, pentru bani la bugetMinistrul Economiei a explicat, într-o postare pe Facebook, la momentul publicării proiectului de OUG, că aceasta este o soluție temporară.
"Am pus în transparență proiectul de ordonanță pentru amânarea termenului de depunere a declarației de beneficiar real până la 1 octombrie. Aceasta este doar o soluție temporară pentru o obligație inutilă reintrodusă brusc pentru toți antreprenorii, chiar și acolo unde e redundantă și statul deține deja datele cerute. Ne luptăm în continuare pentru a putea reveni la modelul anterior, practicat cu succes în Austria și alte țări din Europa", a afrmat Năsui.
Anterior, ministrul a a transmis că la nivel de Coaliție există acord pentru a amâna declarația.
"Ieri în ședința de coaliție s-a decis ca declarația de beneficiar să fie amânată până la 1 octombrie. Până atunci vom încerca să convingem coaliția să revenim la sistemul din Austria. Adică sistemul care s-a aplicat și anul trecut în România, prin legea 108/2020, care nu chinuie sute de mii de firme cu o birocrație inutilă. Declarația de beneficiar real este o declarație de aproximativ 10 foi prin care statul ne cere informații pe care le are deja. Și ni le cere nu numai o dată, ci în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic. Reușisem să eliminăm această declarație anul trecut, dar ea a revenit din cauza unui amendament care a fost strecurat pe furiș într-o lege anul acesta", a transmis, la momentul respectiv, Claudiu Năsui.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Angajamentele Guvernului la Bruxelles: Vârsta de pensionare schimbată, pensiile nu cresc "ad hoc", stagiul minim de cotizare de 25 de ani va fi modificat, posibilitatea pensionării anticipate va fi eliminatăÎnainte de aceste modificări, declarația trebuia depusă doar la înmatriculare și ori de câte ori intervenea o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real declarat. Aceste obligații rămân de asemenea valabile.
Legislația acum în vigoare (anterior ordonanței) - Ce spune Registrul Comerțului
"Începând cu data de 30 aprilie 2021, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 101/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 111/2020 *:
- Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali.
- Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat.
- Declarația anuală word word se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale.
- Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit
- În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în vederea evitării aglomerării ghișeelor, recomandăm ca transmiterea cererilor de depunere a declarațiilor privind beneficiarii reali să se facă prin mijloacele electronice (portalul de servicii al ONRC /adresele de e-mail ale ORCT) sau prin corespondență (poștă/curier).
*În Monitorul Oficial al României nr. 446/27.04.2021, Partea I, s-a publicat Legea nr. 101/2021 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 111/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare."
"În anul 2021 declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021. Declarațiile privind beneficiarul real pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat", prevede proiectul.