Astfel, conform proiectului adoptat, cota redusă se va aplica pentru ”livrarea de turte proteice, siropuri pe bază de zahăr sau amestecuri al căror conținut total de zahăr este mal mare de 10g/100g, destinate consumului albinelor”.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie priomulgat de șeful statului, și ar urma să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, neavând specificat un alt termen de intrare în vigoare.
Producătorii români de miere au solicitat măsuri urgente de sprijin din partea autorităților, în contextul dificultăților economice din ultimii ani, avertizând că importurile de miere din statele Mercosur vor pune o presiune suplimentară asupra sectorului.
Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Răzvan Coman, solicitase reducerea TVA pentru hrana albinelor.
”La majoritatea animalelor, hrana are TVA de 11%, însă albina nu consumă furaje, ci zahăr, iar zahărul este taxat cu 21%. Este practic singurul substituent de hrană pe care îl putem folosi. De asemenea, după modificările fiscale din decembrie, au crescut și impozitele pentru mijloacele de transport apicole, unele ajungând la 2.000-3.000 de lei pe an, costuri care se reflectă în prețul produsului final”, a precizat el.
Încă de la majorarea cotei în 2025, nu doar asociațiile de producători, dar și Camera Consultanților Fiscali a trimis o adresă în acest sens la Ministerul Finanțelor.
„Eliminarea cotei reduse de TVA a hranei pentru albine nu considerăm că se justifică, în primul rând datorită impactului bugetar nesemnificativ și apoi din cauza necesității de a sprijini acest sector sensibil prin menținerea cotei reduse de TVA. Populația de albine scade de la an la an din cauza secetei excesive și a produselor chimice utilizate drept pesticide, afectând astfel producția agricolă”, a declarat Mariana Vizoli, membră în Consiliul superior al CCF.
Camera Consultanților Fiscali a propus de atunci o modificare legislativă pentru reintroducerea la categoria produse alimentare a celor excluse prin lege, așa cum se aflau ele înainte de 1 august 2025, respectiv: livrarea de plante, semințe și ingrediente utilizate pentru prepararea alimentelor, produsele utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, hrana pentru albine.















