Aproape 1.200 de firme verificate până acum de ANAF în cadrul operațiunii Tomis. Controalele continuă

Aproape 1.200 de  firme verificate până acum de ANAF în cadrul operațiunii Tomis. Controalele continuă
scris 6 feb 2019

Inspectorii ANAF au verificat 1.194 firme beneficiare ale importurilor/achizițiilor intracomunitare, în primele două săptămâni ale operațiunii Tomis.

Pentru 65 dintre acestea a fost dispusă măsura sigilării/înștiințării, iar pentru 52 dintre contribuabili marfa a fost efectiv sigilată, până la prezentarea documentelor justificative necesare clarificării stării de fapt fiscale.

Urmărește-ne și pe Google News

Un caz deosebit este prezentat ca fiind descoperit în data de 29.01.2019, când inspectorii ANAF au identificat, în rampa de export a Portului Constanța Sud Agigea, o cantitate de circa 460.000 de litri de produs viniviticol cu denumirea "must din recolta anului 2018", în vederea unor livrări intracomunitare către o societate din Spania. A fost solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea prelevării unor probe din produsul viticol care face obiectul investigației. Verificările în acest caz continuă, în vederea clarificării provenienței produsului viticol, a naturii produsului, a stării de fapt fiscale, precum și pentru stabilirea obligațiilor fiscale corespunzătoare.

ULTIMA ORĂ Decizie în primă etapă: Pensile speciale ale deputaților și senatorilor, dar și pensiile de serviciu ale anumitor angajați publici - anulate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Decizie în primă etapă: Pensile speciale ale deputaților și senatorilor, dar și pensiile de serviciu ale anumitor angajați publici - anulate

Peste 100 de inspectori ANAF au fost trimiși pe 25 ianuarie într-o amplă operațiune de monitorizare și control, la punctele vamale Constanța Port și Constanța Sud Agigea, unde vor verifica situația timp de peste trei luni.

Acțiunea vizează nu numai verificarea operațiunilor de import, ci și tranzacțiile ulterioare, respectiv livrarea, utilizarea, consumul pe teritoriul național și livrarea intracomunitară ori exportul mărfurilor. La punctele vamale din județul Constanța, inspectorii vor verifica, în primul rând, dacă valoarea de import a bunurilor este cea reală fiind, totodată, prezenți la verificarea lor fizică.

viewscnt
Afla mai multe despre
tomis
anaf
controale