Analiză: Salariul minim în România prin comparație cu cele din statele regiunii Europei Centrale și de Est

Analiză: Salariul minim în România prin comparație cu cele din statele regiunii Europei Centrale și de Est
scris 12 nov 2018

Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est, iar în același timp are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%, potrivit unei analize Deloitte România. 

Rata efectivă de taxare se menține cea mai înaltă, 41,5%, și în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, pentru care media regiunii este de 27%.

Urmărește-ne și pe Google News

Ca urmare a transferului contribuțiilor de asigurări sociale în sarcina angajatului și a majorărilor salariului minim brut, inclusiv cea anunțată pentru 1 decembrie 2018, România a ajuns să depășească media salariului minim brut din regiune, de 421 de euro, surclasând cinci state. În schimb, celelalte 10 țări au rate de taxare efective mai reduse, media fiind de 21%, față de 41,5% în România”, spune Raluca Bontaș, Partener Servicii dedicate angajatorilor globali, Deloitte România.

Analiza Deloitte România, realizată pe baza calculelor furnizate de firmele membre din rețeaua Deloitte, include România, Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Estonia, Lituania și Letonia. În cazul României, a fost luată în calcul valoarea salariului minim brut in valoare de 2.080 de lei, care ar urma să intre în vigoare în decembrie 2018, conform anunțului guvernului.

ULTIMA ORĂ Grevă de avertisment la metrou CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Grevă de avertisment la metrou

Analiză: Salariul minim în România prin comparație cu cele din statele regiunii Europei Centrale și de Est

Analiza Deloitte relevă:

• Salariul minim brut variază între 500 de euro (Estonia) și 261 de euro (Bulgaria), media fiind 421 de euro.
• Estonia are cea mai scăzută rată efectivă de taxare a salariului minim, de 4%, urmată de Lituania (10%) și Cehia (14%), iar România, cea mai înaltă rată, de 42%, media fiind 21%.
• Rata efectivă de taxare a unui salariu brut de 1.000 de euro este cea mai ridicată în România (42%), Ungaria (34%), Letonia (29%) și cea mai redusă în Estonia (13%) Bulgaria (22%), Lituania (23%).
• România are nivelul cel mai mic de contribuții datorate de angajator (2,25%), media fiind de aproximativ 23% în ambele scenarii. 

„Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută. Astfel, România nu arată rău deloc, cu o creștere a salariului mediu brut de aproximativ 41% în ultimii doi ani. Stăm bine și la nivel de regiune. Din păcate însă, dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiași clasament. Asta înseamnă că, la sfârșitul lunii, angajatul român ia cei mai puțini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din țările din regiune. La fel de adevărat este și că, la nivelul angajatorului, costurile sunt de departe cele mai reduse în România, însă ele nu au impact asupra angajatului. Totuși, în ambele situații – raportare la salariu brut și la costul salarial complet - taxele și contribuțiile la sistemele publice din România depășesc semnificativ media regiunii”, explică Monica Țariuc, Senior Manager Consultanță Fiscală, Deloitte România. 

Analiză: Salariul minim în România prin comparație cu cele din statele regiunii Europei Centrale și de Est

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu minim
romania
deloitte