Forțat să facă “vrăji” pentru creșterea gradului de colectare a TVA la buget, guvernul vine cu un nou subiect “hot”: proiectul de Ordonanță prin care se dorește implementarea unui nou sistem de plată defalcată a TVA. S-au spus deja multe pe marginea acestui subiect, cum funcționează, cine îl aplică, ce penalități ne așteaptă dacă nu ne conformăm. Întrebarea care rămâne, totuși, este cum ne ajută plata defalcată? Mai precis, care este efectul, în cifre, asupra creșterii gradului de colectare a TVA la buget? Care ar fi “răsplata” pentru un astfel de efort de implementare? Adică, merită sau nu să ne apucăm să angajăm costuri semnificative pentru schimbarea sistemelor informatice, personal suplimentar pentru a putea urmări (zilnic) încasările și plățile în conturile distincte?
Punct de vedere trimis de Ioana Iorgulescu, director executiv, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România
Evident că acest mecansim este “promovat” ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale și fraudei prin creșterea conformării voluntare și gradului de colectare a TVA. Se pare că “evazioniștii” declară, totuși, TVA, dar nu îl mai plătesc! (De aici, diferența foarte mare între TVA colectată și TVA efectiv încasată de bugetul statului.) Și, iată cum, peste noapte (nimic nou!) am găsit metoda cea mai bună să îi facem să și plătească. Sistemul de plată defalcată a TVA! Cum se vede, însă, “în piață” această soluție? Ca o măsură luată în grabă, nefundamentată tehnic și economic, care nu respectă tehnica legislativă și, mai ales, care nu respectă contribuabilii de bună-credință, pe care intenționează, teoretic, să îi protejeze (sic!).
Termenul pentru implementarea acestei măsuri, opțional de la 1 septembrie și obligatoriu de la 1 octombrie, este nerealist de scurt și arată că nu s-a ținut cont de nevoile mediului de afaceri privind, de exemplu, adaptarea sistemelor informatice și identificarea de soluții operaționale (și nu în ultimul rând, materiale). Deși în Nota de fundamentare se menționează că impactul asupra mediului de afaceri este “favorabil”, această concluzie nu este documentată printr-un studiu de impact care să arate cifre concrete privind, pe de o parte, avantajele aduse bugetului de stat și, pe de altă parte, impactul asupra mediului de afaceri.
Contrar celor susținute în Nota de fundamentare, implementarea acestui mecanism încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobținerea unei autorizări specifice de la Consiliul European pentru o derogare de la Directiva de TVA privind plata TVA. Or, pentru a obține o astfel de derogare, România ar fi trebuit să prezinte un studiu de impact temeinic și, mai mult, să demonstreze că mecanismul nu ar afecta valoarea globală a încasărilor din TVA, colectată în stadiul consumului final. Ne exprimăm pe această cale îndoielile privind îndeplinirea acestor criterii.
Dacă, într-adevăr, mecanismul românesc de defalcare a plății ar fi inspirat de cel italian (așa cum susțin autorii), exemplul ar trebui urmat până la capăt. Totuși, diferențele față de modelul italian sunt semnificative, începând de la obținerea derogării impuse de legislația comunitară, persoanele și sectorul de activitate care sunt avute în vedere (respectiv, livrările de bunuri și prestările de servicii către autorități publice, în urma dovezilor statistice privind practicile frauduloase din acest domeniu), mecanismul de funcționare și aplicarea temporară (ca, de altfel, orice măsură menită să combată fenomenul de evaziune fiscală și fraudă, ce derogă de la regula generală). Ar fi fost de interes opinia Comisiei Europene cu privire la impactul la nivelul României a acestei măsuri, însă aceasta nu este disponibilă, având în vedere că nu s-a realizat nicio consultare în acest sens.
Continuând lista exemplelor pozitive (evident din alte țări ale Uniunii Europene), sistemul de defalcare a plății implementat de Polonia este, de asemenea, diferit față de cel românesc, fiind unul opțional și temporar. Mai mult, la această formă s-a ajuns în câțiva ani de analiză, studii și adaptare la mediul economic polonez.
Scopul declarat al sistemului este eliminarea sau reducerea semnificativă a concurenței neloiale din partea evazioniștilor. În practică, sistemul înseamnă “pedepsirea” contribuabililor de bună-credință prin blocarea resurselor financiare (având consecințele financiare și comerciale negative aferente) în conturile dedicate TVA și restituirea lor (dacă este cazul) doar în baza autorizării ANAF. Nu știm, însă, cum și în cât timp.
Prin urmare, sistemul presupune indisponibilizarea resurselor contribuabililor și punerea lor la dispoziția Bugetului de stat înainte de termenul legal, fără dobândă sau vreun alt fel de motivație fiscală (cum ar fi, de exemplu, acordarea unui calificativ bun în vederea reducerii riscului fiscal și accelerarea rambursărilor de TVA).
Pe partea administrativă, pe lângă costurile uriașe (la nivelul sutelor de mii de euro, în funcție de dimensiunea companiei) ce ar trebui mobilizate pentru adaptarea sistemelor informatice și financiar-contabile, monitorizarea plăților defalcate va deveni mult mai complexă și va antrena resurse suplimentare din partea companiilor. Să ne gândim la un operator din domeniul telecomunicațiilor, care realizează încasări de la diverși beneficiari (persoane impozabile sau nu, înregistrate în scopuri de TVA sau nu, pentru operațiuni supuse unor cote diferite de TVA), atât prin numerar cât și transfer bancar (că să nu mai vorbim de cartele “multipurpose” sau alte tipuri de vouchere), având disponibile conturi bancare deschise la cinci bănci comerciale (cel puțin). După intrarea în vigoare a mecanismului de plată defalcată a TVA, pe lângă investiția în adaptarea sistemului ERP, o astfel de companie ar trebui să înființeze un departament care să se ocupe exclusiv de monitorizarea plăților TVA realizate de benficiari, ceea ce ar însemna o reală piedică în desfășurarea activității sale de bază. Ce să mai vorbim de companiile care folosesc un centru de servicii externalizate (SSC)? Din India!!
În plus, inclusiv persoanele nerezidente înregistrare în scopuri de TVA în România vor avea obligația de deschidere a conturilor de TVA. O astfel de obligație se adaugă la numeroasele obligații administrative (menționăm aici doar declarația 394) care fac, oricum, România un mediu de afaceri neatractiv pentru investitorii străini.
Nu trebuie să uităm nici de sancțiunile disproporționate, care ajung până la 50% din suma de TVA nevirată, nivel ce contravine în mod flagrant principiului proporționalității. Reiterăm, pe această cale, că principiile generale de interpretare a legislației comunitare, dezvoltate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reprezintă legislația europeană secundară și trebuie luate în considerare în mod obligatoriu (fiind mai presus de legislația națională).
Pe de altă parte, ne întrebăm (din nou) dacă instituțiile statului (de exemplu, ANAF) sunt în mod real pregătite să facă față acestei modificări, atât din punct de vedere administrativ, cât și de control. Următoarea întrebare care vine (în mod legitim) este: care va fi sancțiunea în sarcina ANAF dacă nu va fi capabilă să gestioneze acest mecanism și aprobările pentru retragerea de numerar din conturile distincte de TVA nu vor fi date într-un timp rezonabil (cum ar fi 3 zile, dacă am aplica reciprocitatea).
Aspectele menționate mai sus ne fac să concluzionăm că impactul “favorabil” asupra mediului de afaceri, menționat în nota de fundamentare, ar fi o idee minunată, dacă nu ar fi teoretică și nerealistă, în timp ce mecanismul de plată defalcată a TVA necesită îmbunătățiri semnificative pentru a ajunge să aibă impactul dorit de legiuitor. Faptul că numeroasele măsuri implementate în această direcție nu au funcționat (România deținând un record negativ în ceea ce privește necolectarea TVA, conform celor menționate chiar de autoritățile fiscale în Nota de fundamentare), este un puternic semnal de alarmă care arată că direcția ar trebui schimbată și accentul ar trebui pus pe măsuri solide și sănătoase de impulsionare a comportamentului loial și conformării voluntare, în locul măsurilor polițienești de confiscare a banilor contribuabililor. Cu riscul de a deveni plictisitori, amintim aici ca potențiale astfel de măsuri: legarea caselor de marcat la sistemul ANAF, implementarea auditului standardizat și, de ce nu?, un sistem de taxare inversă generalizat.
