A doua rectificare bugetară, avizată de Guvern: bani mai mulți la ministere pentru salarii, deficit ținut la 2,96%, creștere economică de peste 6%. Plafonul cheltuielilor de personal urcă

A doua rectificare bugetară, avizată de Guvern: bani mai mulți la ministere pentru salarii, deficit ținut la 2,96%, creștere economică de peste 6%. Plafonul cheltuielilor de personal urcă
scris 15 nov 2017

Fondurile ministerelor pentru Mediul de Afaceri, Dezvoltării Regionale Administrației Publice si Fondurilor Europene, Culturii și Mediului, acoperite din bugetul de stat, vor fi tăiate, în schimb cele ale ministerelor Muncii, Internelor, Transporturilor, Sănătății, Justiției și Educației vor fi majorate, dar în principal pentru salarii.

Deficitul bugetar va rămâne la 2,96%, conform celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, avizată astăzi de Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News

Guvernul se așteaptă acum la o creștere economică de 6,1%, față de 5,6% cât a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017.

Veniturile bugetului general consolidat vor fi majorate cu 280,2 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat vor fi ridicate cu 503,8 milioane lei, deficitul bugetului general consolidat menținându-se ca pondere în PIB  la 2,96%. Aceasta deoarece Produsul Intern Brut nominal este estimat acum în creștere, de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei.

Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe CITEȘTE ȘI Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe

Către sistemul public de pensii va fi transferată o subvenție suplimentară de la bugetul de stat de 115,8 milioane lei.

Pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin care sunt transferați bani către primării, vor fi alocate 71,5 milioane lei, la care se adaugă pentru primari alte peste 610 milioane lei sub formă de sume defalcate din TVA.

Bani în plus vor fi dați la Ministerul Muncii (+630,9 milioane lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocațiilor de stat pentru copii, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizațiilor), la Ministerul Afacerilor Interne (+363,5 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă și polițiștilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum și pentru plata diferențelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii), la Ministerul Transporturilor (+293,9 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării naționale și a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2014-2020), la Ministerul Sănătății (+281,0 milioane lei pentru acțiunile și programele de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenti, personalului medical din structurile de primiri urgențe, precum și pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate), la Ministerul Justiției (+232,1 milioane lei pentru achitarea tranșelor aferente anului 2017 pentru hotărârile judecătorești care au ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției), la Ministerul Educației (+ 30,0 milioane lei pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din instituțiile de învățământ universitar de stat).

Diminuări vor fi operate la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-78,5 milioane lei), Ministerul Finanțelor Publice (-51,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice si Fondurilor Europene (-43,7 milioane lei per sol, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL),  Ministerul Culturii și Identității Naționale (-27,8 milioane lei), Ministerul Mediului (-27,4 milioane lei), având în vedere, în principal, gradul de execuție a cheltuielilor.

Președinția va pierde 302.000 lei, Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu va avea un minus de 300.000 lei, în schimb Camera Deputaților condusă de Liviu Dragnea va primi în plus 2,6 milioane lei.

Guvernul nu a notificat Comisia Europeană pentru modificările ample la regimul microîntreprinderilor. Riscurile sunt mari pentru buget și firme CITEȘTE ȘI Guvernul nu a notificat Comisia Europeană pentru modificările ample la regimul microîntreprinderilor. Riscurile sunt mari pentru buget și firme

Și Serviciul Român de Informații va primi în plus, respectiv 953.000 lei.

Plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat urcă în acest an de la 7,8% la 8,3%.

Bugetul de stat

a) Veniturile bugetului de stat pe anul 2017, se diminuează, pe sold, cu 655,5 milioane lei și se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri:

- impozit pe profit: -310,0 milioane lei având în vedere ritmul de încasare din primele zece luni;

- impozit pe venit și salarii: +30,4 milioane lei aferent acordării de titluri executorii reprezentând drepturi salariale până la sfârșitul anului;

- taxa pe valoarea adăugată: +611,8 milioane lei, care reprezintă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate bugetelor locale;

- accize: +143,3 milioane lei având în vedere nivelul încasărilor din luna
septembrie;

- contribuții de asigurări sociale: +96,6 milioane lei având în vedere ritmul de încasare din primele zece luni și impactul generat de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

- venituri nefiscale: +183,8 milioane leiavând în vedere ritmul de încasare din primele zece luni. Evoluția pozitivă a încasărilor din Vărsăminte din veniturile nete ale Băncii Naționale a României și din Venituri din amenzi a condus în principal la această influență;

- venituri din capital: -65,4 milioane lei având în vedere ritmul de încasare din primele zece luni ale anului.

b) Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2017, se majorează, pe sold, cu suma de 1.704,0 milioane lei.

EXCLUSIV Lege cu scutiri de taxe și TVA pentru cazinouri, hoteluri, restaurante, cluburi sau magazine. Suspiciuni de legături cu Belina CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lege cu scutiri de taxe și TVA pentru cazinouri, hoteluri, restaurante, cluburi sau magazine. Suspiciuni de legături cu Belina

Influențele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat se prezintă astfel:

Cheltuielile de personal se majorează cu 59,6 milioane lei;

Cheltuielile cu bunuri și servicii se majorează cu 153,5 milioane lei;

Cheltuielile cu dobânzile scad cu 170,6 milioane lei;

Cheltuielile cu subvențiile cresc cu 25,3 milioane lei;

Transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 549,0 milioane lei;

Alte transferuri se majorează cu 124,5 milioane lei;

Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare se diminuează cu 117,1 milioane lei;

Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 793,2 milioane lei;

Cheltuielile din fonduri de rezervă cresc cu 400,0 milioane lei;

Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă scad cu 22,0 milioane lei;

Cheltuielile de capital se diminuează cu 85,6 milioane lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
buget