Fostul președinte Donald Trump, candidatul Partidului Republican la prezidențialele din SUA, l-a ales pe senatorul de Ohio J.D. Vance drept candidat pentru postul de vicepreședinte.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru reorganizarea Autorității Vamale Române (AVR), modificările față de proiectul obținut pe surse și prezentat anterior de către Profit.ro fiind limitate. Vama va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale vizând sume de bani la buzunare, bagaje și mașini în cazul vameșilor aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000. Proiectul prevede și teste în timpul programului pentru a depista consumul de alcool sau de droguri.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru reorganizarea Autorității Vamale Române (AVR), modificările față de proiectul obținut pe surse și prezentat anterior de către Profit.ro fiind limitate. Vama va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale vizând sume de bani la buzunare, bagaje și mașini în cazul vameșilor aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000. Proiectul prevede și teste în timpul programului pentru a depista consumul de alcool sau de droguri.
Autoritatea Vamală Română (AVR) va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie, prevede un proiect de OUG pentru reorganizarea AVR, obținut de către Profit.ro. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care, notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale la buzunare pentru vameșii aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000, precum și teste în timpul programului vizând consumul de alcool sau de droguri.
Inovația Samsung atinge în acest moment un nivel nou odată cu integrarea AI în majoritatea produselor, iar ascensiunea vânzărilor va continua odată cu noua direcție de dezvoltare, care aduce în prim plan tehnologiile AI. Samsung a avut un prim trimestru excelent atât în România, cât și în Bulgaria, noua serie Galaxy S24, care a dat startul revoluției AI, aducând o creștere cu două cifre în vânzări, transmite, într-un interviu acordat Profit.ro, Tiberiu Dobre, nou Vicepreședinte al Samsung Electronics în România & Bulgaria.
Dacia va avea un nou vicepreședinte începând de luna aceasta, odată cu numirea celui care s-a ocupat de produsele mărcii într-o funcție la nivel global.
Ministerul de Externe al Chinei a condamnat o scurtă vizită în SUA a vicepreședintelui Taiwanului, William Lai, afirmând că acesta este un separatist și un "scandalagiu până la capăt" și că Beijingul va lua măsuri ferme pentru a-și proteja suveranitatea.
Nicoleta Cîrciumaru, până recent șefa regionalei București a Fiscului, a fost numită vcepreședinte al ANAF. Conform unor surse din ANAF, numirea arată o preocupare mai mare pentru creșterea veniturilor colectate de Fisc, Cîrciumaru fiind șefa DGRFP București, cea mai importantă direcție regională a instituției.
Dragoș Ungureanu, fost director comercial pentru IMM și Microbusiness la Banca Transilvania, a fost numit vicepreședinte de risc la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), cu un mandat de patru ani.
Lucian Heiuș a fost numit președinte al ANAF, decizia fiind semnată astăzi de premierul Nicolae Ciucă, a declarat pentru Profit.ro un reprezentant al Guvernului. Heiuș, fost parlamentar PNL, trece la șefia ANAF de pe poziția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Heiuș a fost în trecut în mai multe rânduri aproape de a fi numit la ANAF de către PNL, iar în februarie, la momentul la care precedentul președinte, Mirela Călugăreanu, a fost avizată de către comisiile parlamentare pentru un post la Curtea de Conturi, PNL a dorit să îl numească în funcție cât de rapid.
Grupul auto Stellantis a numit un nou Chief Technology Officer, un nume care vine din IT. Este vorba despre Ned Curic, vicepreședintele Alexa Automotive, în cadrul Amazon.
Dacia are un nou vicepreședinte pentru comunicare, Xiaoyan Hua-Schwab, fosta vicepreședintă a mărcii DS pentru comunicare, evenimente și social media.
Emil Sămărtinean a fost numit astăzi în funcția de vicepreședinte al ANAF, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Sămărtinean a fost nominalizat pentru postul de vicepreședinte ANAF de către USR.
Comisiile de industrii ale Senatului și Camerei Deputaților, plus cea de energie de la Cameră au decis astăzi, după o ședință comună derulată online fără audierea candidaților, doar pe bază de selecție de dosare și negociere politică, să propună numirea a trei membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), propunerile urmând să fie supuse mâine votului plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului.
Noul vicepreședinte ANAF coodonator al activității Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), Sandu Costea, a lucrat la Garda Financiară până în 2013, când, în contextul desființării Gărzii Financiare, nu a luat examenul pentru a face parte din noua structură, Antifrauda. Costea a trecut examenul scris, dar a fost respins la interviu. Ulterior, Sandu Costea apare angajat ca inspector la Serviciul control sloturi, bingo și cazinouri al Oficiului național pentru Jocuri de Noroc. Costea este singurul vicepreședinte numit acum de premierul Ludovic Orban, după ce i-a demis pe toți cei patru vicepreședinți ANAF și l-a mutat pe secretarul general al Fiscului, Lilian Onescu, un apropiat al fostului ministru al Finnanțelor, Eugen Teodorovici, la secretariatul general al Guvernului.
Vicepreședintele ANAF responsabil de colectarea veniturilor, Alexandru Drăghici, și-a dat demisia, potrivit unei decizii a premierului, Viorica Dăncila, publicată joi în Monitorul Oficial. În locul lui Drăghici ar urma să fie numită pe post fosta șefă a ANAF, Mirela Călugăreanu, potrivit informațiilor Profit.ro. Vicepreședintele ANAF are rang de subsecretar de stat, iar numirea și revocarea se face prin decizie a premierului.
VIDEO Alexandra Smedoiu, Vicepreședinte CFA Romania, Profit TV
Unul dintre vicepreședinții autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Bogdan Iana, va fi reangajat în funcția de director executiv al Direcției Administrare Spectru Radio și Numerotație din cadrul instituției, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București (CAB). Practic, actualul vicepreședinte al instituției va avea dreptul ca în 2023, când îi expiră mandatul, să preia postul de director executiv.
Gabriel Grădinescu, actual membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și cu o experiență de 25 de ani în domeniul bancar, a fost propus, marți, prin votul comisiilor de specialitate din Parlament, să preia funcția de vicepreședinte al ASF pentru piața de capital, după ce deputatul Marius Bota a renunțat la poziție la puțin timp după validarea de către legislativ.
Vicențiu Constantinoiu, Gabriel Grădinescu, Cătălin Mancaș, Adrian Mitroi, Mircea Oancea, Cătălina Claudia Sava, Andrei Liviu Stamatian și Ioan Gheorghe Țara și-au depus candidatura pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru piața de capital, după ce deputatul Marius Bota a renunțat la poziție la puțin timp după validarea de către Parlament.
Autoritățile elene și chineze investighează presupuse tranzacții imobiliare ilegale derulate de un fost executiv al retailerului de jucării Jumbo, după ce presa a relatat că acesta ar fi vândut proprietăți cetățenilor chinezi cu încălcarea limitelor privind investițiile în străinătate impuse de Beijing.
Exploziile, cauzate de scurgeri de gaze, s-au soldat cu un mort și 20 de răniți, iar fostul vicepreședinte al ANRE Eugen Georgescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și ucidere din culpă pentru că nu a suspendat autorizația firmei care ar fi trebuit să monteze detector de gaze la imobilul respectiv.
Cornel Coca Constantinescu a fost votat, miercuri, de cele două camere ale Parlamentului, pentru postul de vicepreședintele al Autorității de Supraveghere Financiară pentru asigurări. Noul vicepreședinte a ocupat până în prezent funcția de prim-vicepreședinte al ASF.
Cornel Coca Constantinescu a fost avizat de comisiile economice și de buget finanțe din cele două camere ale Parlamentului pentru postul de vicepreședintele al Autorității de Supraveghere Financiară pentru asigurări. Alegerea este surprinzătoare, având în vedere că noul vicepreședinte ocupă în prezent funcția de prim-vicepreședinte al ASF.
Vechile nominalizări au fost respinse de plenurile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, la inițiativa PSD, pe 26 aprilie, pe motiv că au fost făcute pe vremea fostului legislativ și că, între timp, unii dintre cei propuși ca membri în Comitetul de Reglementare al ANRE s-au retras, fiind organizată o nouă procedură de selecție.