Statele membre ale Uniunii Europene și europarlamentarii au realizat sâmbătă un acord preliminar pentru a relaxa regulile fiscale stricte ale blocului, oferind guvernelor mai mult timp pentru a reduce datoriile, precum și stimulente pentru a stimula investițiile publice în protejarea climei, politică industrială și securitate, transmite Reuters.
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord în noaptea de vineri spre sâmbătă cu privire la o reformă a regulilor bugetare ale Uniunii Europene (UE) menită să garanteze redresarea finanțelor publice și să păstreze în același timp investițiile, transmite AFP.
UE va abandona planul înjumătățirii uzului pesticidelor – o nouă concesie făcută agricultorilor care protestează, și care au speriat guvernele din UE, precum și o nouă lovitură primită de programul ecologic al Uniunii, potrivit Rador Radio România, care citează Financial Times.
Infracțiunile rutiere grave, cum ar fi viteza excesivă sau șofatul în stare de ebrietate, ar trebui să ducă la pierderea dreptului de a conduce la nivelul întregii UE, au declarat marți eurodeputații, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg.
Ponderea energiei regenerabile folosită în domeniul transporturilor s-a situat, în 2022, la 9,6% în Uniunea Europeană, în creștere cu 0,5 puncte procentuale (pp) față de 2021 (9,1%), dar cu 0,7 pp sub cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, în 2020 (10,3%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Uniunea Europeană se pregătește să impună Rusiei un nou pachet de sancțiuni, înaintea împlinirii a doi ani de la declanșarea invaziei ruse care a declanșat războiul din Ucraina, afirmă dpa.
Statele UE au aprobat o legislație inedită la nivel mondial pentru reglementarea inteligenței artificiale (AI), la capătul unor negocieri intense, a anunțat președinția belgiană a Consiliului UE, potrivit AFP.
Prim-ministrul francez Gabriel Attal a anunțat o nouă serie de măsuri, printre care o pauză în reducerea utilizării pesticidelor, pentru a calma sectorul agricol în criză, în timp ce manifestațiile se intensifică în Franța la unison cu alte țări europene, transmite AFP.
Rata șomajului s-a menținut la 5,9% în UE și la 6,4% în zona euro, în decembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Cei 27 de lideri din UE au convenit asupra unui program de sprijin suplimentar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina în cadrul bugetului UE, care până acum fusese blocat de premierul ungar Viktor Orban, a anunțat Charles Michel, președintele Consiliului European, într-un mesaj publicat pe X.
Un mesaj semnat de CEO-ul grupului Renault, Luca de Meo, în presa din Franța, atacă o problemă severă în acest moment pentru Uniunea Europeană: strategia pentru industria auto în ansamblul ei, în fața pericolelor care vin din alte regiuni, în special din China.
Mii de agricultori italieni au manifestat în întreaga țară, din Sardinia până în Piemont, coborând cu sute de tractoare pe străzi și în porturi, cu intenția de a ajunge la Bruxelles, transmite AFP.
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord pentru revizuirea și consolidarea standardelor de comercializare existente aplicabile mierii, sucurilor de fructe, gemurilor și laptelui.
Negociatorii din statele membre UE și de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu țara de origine, transmite DPA.
Fermierii francezi au incendiat baloți de fân pentru a bloca parțial accesul la aeroportul Toulouse, marți, și au parcat tractoare pe autostrăzile din apropierea Parisului. Fermierii, care doresc și măsuri împotriva importurilor ieftine, caută mai mult sprijin de la noul premier Gabriel Attal, care își prezintă planurile politice, și de la ministrul agriculturii, care urmează să facă și el un anunț.
Companiile din industria cripto din afara UE vor putea să-și servească direct clienții din blocul comunitar în condiții extrem de limitate, pentru a evita concurența neloială, a propus Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
Franța cere modificarea legislației de mediu a Uniunii Europene chiar săptămâna aceasta, pentru a pune capăt protestelor agricultorilor care amenință să asedieze Parisul, transmite Reuters.
Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei, declară că fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) și până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor, sumele primite minus contribuții ale României la bugetul UE a depășit 60 de miliarde de euro. El subliniază că economia noastră și nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene și a avantajelor pieței comune.
Uniunea Europeană va amenința Ungaria cu sabotarea economiei sale dacă premierul ungar Viktor Orban va bloca asistența pentru Ucraina și la summitul liderilor blocului comunitar ce va avea loc săptămâna aceasta, arată un document confidențial obținut de Financial Times și citat de Reuters.
Liderii Uniunii Europene iau în calcul așa-numita „opțiune nucleară”, suspendarea dreptului de vot a unui stat membru, dacă Ungaria va bloca la summitul de săptămâna viitoare acordul privind pachetul multianual de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, au declarat mai multe surse europene pentru Politico.eu.
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în Uniunea Europeană era de 10.578 euro, în 2022, de 45 de ori mai mare decât prețul mediu anual de închiriere, de 233 euro pe hectar, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Criza care zguduie sectorul agricol din Europa ar putea constitui un ”obstacol” în calea încheierii unui acord comercial între UE și Mercosur, a avertizat șeful diplomației europene Josep Borrell, potrivit AFP.
Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care și România, pentru netranspunerea în legislațiile naționale a directivei pentru atragerea pe piața muncii a imigranților înalt calificați din afara UE, relatează agenția EFE.
Comisia Europeană a informat producătorii norvegieni de somon Cermaq, Grieg Seafood, Bremnes, Lerøy, Mowi și SalMar cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia cele șase firme au încălcat normele antitrust ale UE, colaborând pentru a denatura concurența pe piața vânzărilor de somon de Atlantic de crescătorie norvegian în UE, potrivit unui comunicat al executivului european.
Comisia Europeană urmează să prezinte o serie de inițiative pentru a proteja mai bine interesele economice ale UE și a evita ca tehnologiile sale sensibile sau infrastructurile critice să ajungă în mâinile rivalilor, precum China, informează AFP.