Negociatorii din statele membre UE și de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu țara de origine, transmite DPA.
Ei au ajuns marți noaptea la un acord provizoriu asupra așa-numitelor "directive privind micul dejun", scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menționată ponderea de miere din fiecare țară. De asemenea, legislația este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.
"În urma studiilor de fezabilitate și pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori. De asemenea, s-a convenit că ar trebui înființată o platformă de experți la nivelul UE pentru colectarea de informații în vederea îmbunătățirii controalelor, detectarea falsificării mierii și furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori", se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.
"Directivele privind micul dejun" conțin noi reglementări referitoare la sucul de fructe și dulceață. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta "conținut redus de zahăr" dacă cel puțin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuși, nu trebuie folosiți îndulcitori.
De asemenea, legislația stabilește că cel puțin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceață.