Tipul de contracte de apărare ″guvern-la-guvern″ a fost exceptat în mod nejustificat de la legislația românească a operațiunilor de compensare, exceptarea nefiind impusă de normele UE și fiind la latitudinea fiecărui stat membru.
Numărul de nave care caută să preia încărcături de cereale din zona Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână față de săptămâna precedentă, în contextul în care crește incertitudinea cu privire la siguranța traficului comercial, iar Rusia continuă să lovească instalațiile portuare din Ucraina, relatează Reuters, citată de News.ro.
Armata ucraineană amenință că nave rusești la Marea Neagră pot să aibă aceeași soartă ca a crucișătorului lansator de rachete ghidate Moskva, nava-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră, pe care Kievul l-a scufundat în această marea în aprilie 2022, după ce Ministerul ucrainean de Externe a acuzat Rusia de o ”încălcare grosolană” a dreptului internațional prin amenințarea navelor civile care se îndreaptă către porturi ucrainene, relatează CNN.
Ultimul vas care a călătorit în cadrul unui acord negociat de ONU care permite exportul în siguranță de cereale ucrainene în Marea Neagră a părăsit portul Odesa duminică dimineața devreme, înainte de termenul limită pentru prelungirea acordului, potrivit unui martor Reuters și MarineTraffic.com.
Viena a devenit din nou capitala spionajului în Europa după invazia Rusiei în Ucraina, iar guvernul austriac nu pare să se grăbească să schimbe acest lucru, arată o investigație realizată de Financial Times. Jurnaliștii britanici remarcă ”o explozie a activităților sub acoperire”.
Comandantul-șef al forțelor ucrainene, Valeri Zalujnâi, a recunoscut efectuarea de atacuri ucrainene pe teritoriul rusesc, într-un interviu acordat ziarului american Washington Post.
Statele Unite iau în calcul posibila întărire a scuturilor antirachetă Aegis Ashore din Polonia și România, reiese din proiectul legii de aprobare a bugetului Pentagonului pe anul fiscal 2024.
Premierul de la Budapesta, Viktor Orban, a declarat duminică că, dacă ar fi satisfăcute pretențiile exprimate de președintele ucrainean, s-ar declanșa al treilea război mondial, deoarece NATO ar trebui să lupte cu Rusia. La rândul său, ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a afirmat că nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina.
Mai multe surse rusești au relatat că conducerea militară rusă l-a demis pe generalul-maior Vladimir Seliverstov, comandantul diviziei aeropurtate 106.
Un tribunal din Moscova a deschis sâmbătă proceduri penale împotriva a șapte persoane "motivate de ură" pentru a ucide două jurnaliste ruse celebre, în cadrul unui complot susținut de Ucraina, a anunțat agenția de știri rusă de stat TASS, potrivit Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a estimat sâmbătă că principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene, care expiră pe 17 iulie, nu a fost atins, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său sud-african Cyril Ramaphosa, relatează AFP.
Cotațiile la grâu și porumb au urcat pentru a doua sesiune consecutiv, pe fondul creșterii incertitudinilor privind exporturile de cereale ucrainene, transmit Reuters și Bloomberg.
Rusia a acuzat marți Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei și a regiunii înconjurătoare, ceea ce a dus la perturbări ale zborurilor pe unul dintre principalele aeroporturi din capitală, relatează Reuters.
OMV Petrom, operatorul zăcământului Neptun Deep, a cărei decizie finală de investiție a fost anunțată săptămâna trecută , nu vede în prezent niciun risc pentru dezvoltarea proiectului ca urmare a conflictului Rusia-Ucraina, considerând foarte important, în acest sens, faptul că România este țară membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO).
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a majorat din nou, de joi, tariful reglementat aplicat de operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, tuturor tranzacțiilor de import, export și tranzit de energie electrică programate cu sistemele electroenergetice ale așa-ziselor ″țări perimetrice″, care în cazul României sunt statele vecine nemembre UE Republica Moldova și Ucraina.
Liderul rus Vladimir Putin a declarat că Moscova ia în considerare posibilitatea de a se retrage din acordul ce reglementează transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, motivând că Rusia a fost "înșelată" în ceea ce privește punerea în aplicare a părților din acest acord care se refereau la propriile sale exporturi, relatează Reuters.
Mohammed bin Salman, la două săptămâni după ce l-a invitat pe președintele ucrainean la summitul arab de la Jeddah, a impus restricții asupra producției de petrol rusesc, scrie Le Monde, ciat de Rador.
Britanicii lucrează și pentru Afreximbank, cea mai importantă bancă panafricană de dezvoltare. În trecut au gestionat și strategia de comunicare a Ministerului Petrolului și Resurselor Minerale din Somalia.
Partea sudica a fluviului Nipru ar putea reveni în albia sa până pe 16 iunie, în urma unei vaste inundații declanșate de spargerea barajului Kahovka din Ucraina, în această săptămână, a declarat sâmbătă un oficial instalat de Rusia, transmite Reuters.
Forțele ucrainene de contraatac au înaintat în ultima zi cu până la 1.400 de metri în mai multe secțiuni ale liniei frontului în apropierea orașului Bahmut, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei, transmite Reuters.
Aruncarea în aer a unei conducte de amoniac, în Ucraina, considerată esențială în exportul ruse îngrășăminte, riscă să aibă un ”impact negativ” asupra Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, considerat crucial în aprovizionarea alimentară a lumii, amenință Kremlinul, relatează AFP.
Statele foste comuniste din NATO, reunite la Bratislava în așa-numitul ″Format București 9″, au cerut întărirea posturii de apărare a Alianței Nord-Atlantice pe flancul estic, în condițiile războiului de agresiune purtat de Rusia în Ucraina, inclusiv prin extinderea sistemului de conducte de aprovizionare cu carburanți al NATO.
Uniunea Europeană a trecut de la deficit la excedent comercial în relația cu Rusia, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor impuse, arată datele Eurostat.
Mai multe clădiri din Moscova au fost lovite de drone care au provocat pagube „minore" și nu au provocat răni grave, a declarat primarul capitalei ruse, potrivit Reuters. „Toate serviciile de urgență din oraș se află la locul incidentelor", a declarat primarul Serghei Sobyanin.
Occidentul ”se joacă cu focul” după ce Statele Unite au dat recent undă verde unor viitoare livrări de avioane de vânătoare de tip F-16 Ucrainei, denunță duminică ministrul rus de Externe Serghei lavrov, relatează AFP.