OMV Petrom nu crede că războiul din Ucraina reprezintă un risc pentru dezvoltarea Neptun Deep: “Foarte important este că România este o țară NATO.”

OMV Petrom nu crede că războiul din Ucraina reprezintă un risc pentru dezvoltarea Neptun Deep: “Foarte important este că România este o țară NATO.”
scris 3 iul 2023

OMV Petrom, operatorul zăcământului Neptun Deep, a cărei decizie finală de investiție a fost anunțată săptămâna trecută , nu vede în prezent niciun risc pentru dezvoltarea proiectului ca urmare a conflictului Rusia-Ucraina, considerând foarte important, în acest sens, faptul că România este țară membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO).

De ce este important Marii producători de gaze din România și cei doi acționari ai proiectului Neptun Deep, Romgaz și OMV Petrom, dar și operatorul sistemului de transport, Transgaz, s-ar putea număra printre marii câștigători ai deciziei Ucrainei de a nu mai prelungi acordul de tranzit al gazelor rusești către UE după 2024, așa cum a anunțat ministrul ucrainean al Energiei în Financial Times. În plus, după declanșarea producției în Neptun Deep, România, prin cei doi mari producători acționari ai Neptun Deep, va putea exporta 20-25% din producția internă, care se va situa peste nivelul consumului intern, și compensa astfel, diminuarea sau chiar dispariția livrărilor rusești.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este important Rusia e extrem de sensibilă când este vorba de interesele sale nu numai militare, ci și economice, din Marea Neagră. Dovadă: celălalt gazoduct care mai transportă gaze către UE în afara celui sudic ucrainean, Turk Stream, este păzit cu atenție de flota militară rusă. Recent, Moscova a acuzat Ucraina că a încercat fără succes să atace o navă rusească cu șase drone de mare viteză, în timp ce aceasta patrula în perimetrul celor 2 gazoducte importante de gaze naturale din Marea Neagră, Turk Stream și Blue Stream.

PPC anunță când va finaliza preluarea Enel România. Tranzacția va duce la creșterea numărului clienților PPC cu 57%. Grupul elen va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est CITEȘTE ȘI PPC anunță când va finaliza preluarea Enel România. Tranzacția va duce la creșterea numărului clienților PPC cu 57%. Grupul elen va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est

“După cum știți, operăm, așa cum vorbim, în Marea Neagră de mai bine de 40 de ani. Bineînțeles, în timpul funcționării propriu-zise și pe parcursul proiectului, ca operator prudent, vom lua toate măsurile necesare pentru o funcționare în siguranță a exploatării. Pentru moment, nu vedem nicio întrerupere a operațiunii în Marea Neagră din cauza conflictului Rusia-Ucraina. Totodată, nu vedem niciun risc pentru dezvoltarea Neptun Deep din cauza acestui conflict”, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție, fiind chestionat pe această temă de analiștii financiari.

La rândul său, CEO-ul companiei, Christina Verchere, a subliniat importanța faptului că România este membru NATO: Cred că este o întrebare legitimă și singurul fapt pe care l-aș evidenția este că suntem în dialog cu autoritățile române în acest sens. Și, evident, un fapt foarte important este că România e o țară membră NATO”.

Proiectul Neptun Deep ar putea fi influențat de conflictul din Ucraina mai ales din punct de vedere financiar. Companiile contractoare care vor dezvolta proiectul pot deveni reticente să acționeze într-o zonă în care minele plutesc sau să ceară o primă de risc. Totodată, costurile cu asigurările în Marea Neagră s-au majorat, iar acestea vor fi transferate probabil în contractele pe care le vor semna cu operatorul proiectului.

Recent, primarul liberal al municipiului Constanța, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Vergil Chițac, a deplâns retragerea Exxon din proiect, care a afectat nu numai independența energetică a României, ci și poziția sa geostrategică.

Franklin Templeton, primul mesaj pe fondul ofertei Hidroelectrica: Va deveni cea mai mare companie din punct de vedere al capitalizării de piață, cu o marjă ridicată. Vom lansa noi IPO-uri importante la BVB CITEȘTE ȘI Franklin Templeton, primul mesaj pe fondul ofertei Hidroelectrica: Va deveni cea mai mare companie din punct de vedere al capitalizării de piață, cu o marjă ridicată. Vom lansa noi IPO-uri importante la BVB

„Cât de liniștiți eram noi dacă Exxon-ul, care are o cifră de afaceri de peste 2 ori mai mare decât PIB-ul României, mai era aici, în Marea Neagră! Mai avea cineva curajul să se-apropie de noi?!”, s-a întrebat retoric Chițac.

viewscnt
Afla mai multe despre
neptun deep
omv petrom
romgaz
investitie
război
ucraina
rusia