Premieurl britanic Rishi Sunak a respins o ofertă a UE de a ajunge la un acord post-Brexit pentru a le permite tinerilor britanici să trăiască, să studieze sau să lucreze în blocul european pentru o perioadă de până la patru ani, relatează The Guardian.
Foarte mulți investitori germani în domeniul industriei și-au dezvoltat afecerile în ultimii ani în România, în special în zona Brașovului, dar și în Sibiu,Timișoara, Arad, iar în prezent nicio mașină germană nu este fabricată fără piese din România, a declarat Cristi Macedonschi, Președintele Asociației Germane pentru Mobilitate, la Maratonul Afacerilor Germane în România, organizat de PROFIT NEWS TV.
Compania italiană Targa Telematics, specializată în dezvoltarea de soluții IoT și platforme digitale pentru mobilitatea conectată, se extinde în România, preluând afacerile locale ale rivalului compatriot Viasat Group.
Mobilize, divizie a grupului Renault, care dezvoltă soluții de mobilitate este atrasă de proiectul unor studenți care au dezvoltat un autobuz solar, cu energie bazată pe celule fotovoltaice.
Compania Free Now, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate, deținută de Daimler și BMW, l-a numit pe Lennart Zipfel în funcția de country manager pentru România.
Un grup de companii franceze, în frunte cu Renault, au decis să pună bazele unui ecosistem IT destinat mobilității inteligente. Într-o perioadă în care mobilitatea devine tot mai mult dependentă de IT, de programatori și de conexiunile dintre mașină și mediu, constructorul francez și-a adus aproape patru companii franceze super-specializate.
Porsche Digital, businessul de dezvoltare de servicii de mobilitate al Porsche AG, a anunțat oficial deprinderea startup-ului „&Charge”, care oferă în premieră un program de fidelitate în produse de e-mobilitate.
Parlamentul European a adoptat, în pofida opoziției din partea României și a altor state UE, un pachet de modificări ale legislației în domeniul transportului rutier, cunoscut sub denumirea de Pachetul mobilitate 1.
Startup-ul german Lilium, care pregătește lansarea unui serviciu de taxiuri aeriene în mai multe regiuni europene începând cu 2025, a devenit cel mai proaspăt “unicorn” al lumii, obținând o evaluare de peste 1 miliard de dolari la ultima rundă de finanțare.
Deplasările românilor la mall-uri și în scop recreațional au scăzut cu peste 80% în perioada 16 februarie-29 martie, vizitele la supermarketuri și farmacii s-au înjumătățit, iar deplasările la locurile de muncă au fost cu circa 40% mai puține, potrivit unei analize Google.
Mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România, se opun unor schimbări în domeniul transportului rutier și iau în calcul atacarea acestora la Curtea Europeană de Justiție, potrivit unor diplomați citați de Reuters.
FlixMobility GmbH, compania-mamă a platformelor de servicii de mobilitate FlixBus și FlixTrain, a finalizat o rundă de finanțare, printre investitori fiind fondurile de investiții TCV și Permira. HV Holtzbrinck Ventures, un fond care sprijină compania de câțiva ani, a participat de asemenea la această rundă de finanțare prin intermediul unui fond comun cu Banca Europeană de Investiții.
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, spune că lipsa forței de muncă este o problemă cu caracter general în România, motiv pentru care se vor iniția negocieri cu toate statele membre pentru un pachet de măsuri care ”să răspundă atât nevoii, cât și dorinței de revenire acasă a celor plecați la muncă în străinătate”.
Piața locală a platformelor de mobilitate urbană este estimată la 1.587 milioane de lei, din care piața de e-hailing, care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicațiile de mobilitate urbană, este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing - de 881 milioane de lei.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, sâmbătă, la reuniunea ECOFIN de la București, că statele UE afectate de imigrație trebuie să gândească un ”pachet agresiv” privind mobilitatea de pe piața comunitară a muncii, astfel încât să nu fie afectată dezvoltarea acestor state. Anul trecut, Teodorovici a declarat că dorește limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o țară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajații plecați din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc ”în veci”.
Parlamentul European și statele membre au ajuns, joi, la un acord provizoriu referitor la noi norme menite să faciliteze fuzionarea, divizarea sau deplasarea societăților comerciale în cadrul pieței unice, furnizând, în același timp, garanții solide pentru angajați.
Constructorii auto rivali Daimler și BMW anunță crearea unui joint venture pe piața mobilității urbane și investesc împreună 1 miliard de euro pentru a interconecta serviciile proprii de car-sharing, ride-hailing, stații de încărcare pentru vehicule electrice și transport multimodal.
România este al patrulea mare exportator de biciclete electrice din Uniunea Europeană după Germania, Belgia și Olanda, arată un raport publicat astăzi de Eurostat.
Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru București - Ilfov, care vizează înființarea Autorității de Transport Metropolitan, introducerea unor benzi de circulație cu prioritate pentru transportul public, achiziția a 900 de autobuze, troleibuze și tramvaie, extinderea infrastructurii de tramvai cu 41 de kilometri, construcția unor parcări tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraș și a unor parcări subterane, amenajarea pistelor de biciclete și a locurilor de parcare a acestora, extinderea sistemului de închiriere "bike-sharing” și îmbunătățirea sistemul de management al traficului.
La ora actuală, toți ne uităm în telefonul mobil mai mult decât la televizor, în computer ori la iubită sau soție, iar la restaurant vedem perechi care nu se privesc, care nu vorbesc, ci se uită în ecranul telefonului, spune Liviu Drăgan, directorul general al TotalSoft, unul dintre cei mai mari jucători locali din domeniul aplicațiilor software pentru mediul afacerilor.