Meta anunță lansarea comenzilor rapide pentru Messenger, comenzi care seamănă cu cele din Slack și permit folosirea rapidă a unora dintre funcțiile aplicației.
Securitatea și intimitatea celor care folosesc versiunea web de WhatsApp poate fi îmbunătățită cu ajutorul unei extensii disponibile pentru cele mai populare browsere.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a pregătit semnarea actelor pentru admiterea la tranzacționare pe bursă a unor acțiuni, după închiderea operațiunii de majorare a capitalului social, fiind luată în calcul și emiterea unor obligațiuni cu o valoare nominală de până la 10 milioane euro.
Rusia a deschis un dosar penal împotriva Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, și a decis să o desemneze drept ”organizație extremistă”, după ce platforma socială și-a schimbat regulamentul privind discursul instigator la ură pentru a permite utilizatorilor să instige la violență împotriva rușilor în contextul conflictului din Ucraina, informează Reuters.
Autoritățile de reglementare antitrust ale UE au deschis vineri o investigație în legătură un acord între Google și Facebook (devenită Meta) în domeniul publicității online, pentru a verifica dacă acesta încalcă reglementările din domeniul concurenței ale blocului comunitar.
Meta, proprietara Facebook, face cercetări în domeniul inteligenței artificiale pentru a genera lumi prin intermediul vorbirii, pentru a îmbunătăți modul în care oamenii vor conversa cu asistenții vocali și a traduce între limbi, a declarat CEO-ul Mark Zuckerberg, care a prezentat pașii cheie pentru construirea metaversului, transmite Reuters.
În loc de 10 minute, cei care doresc să folosească funcția de limitare a timpului petrecut zilnic pe Instagram pot alege acum de la 30 de minute în sus.
Nick Clegg, cândva al doilea cel mai puternic om din Marea Britanie, este acum unul dintre cei mai puternici oameni de la Meta, compania cunoscută anterior ca Facebook, relatează CNBC.
Nvidia a redevenit a șaptea cea mai mare companie americană în funcție de capitalizare, depășind, în premieră, Meta Platforms, compania-mamă a Facebook.
Grupul Meta, care deține Facebook, va introduce o distanță minimală între avatarurile din Horizon, rețeaua sa de socializare în realitate virtuală, după raportarea primelor cazuri de hărțuire în acest spațiu online, informează AFP.
Miniștrii europeni de justiție și giganții tehnologici Google și Meta au convenit vineri că este nevoie de un cadru legal clar pentru a intensifica cooperarea împotriva răspândirii urii online, a declarat ministrul francez al justiției, transmite Reuters.
Meta, fosta Facebook, a închis ședința de joi în scădere cu 26,39%, în contextul în care compania americană a anunțat prima scădere trimestrială a numărului de utilizatori.
Meta și Mark Zuckerberg însuși pe propriul cont de Facebook au anunțat că Messenger a extins suportul pentru criptarea discuțiilor și că acesta poate fi acum folosit de toți utilizatorii serviciului.
Comisia Europeană a aprobat preluarea companiei americane de servicii pentru clienți Kustomer de către Meta Platforms (fosta Facebook), dar cu condiții. Tranzacția a intrat în vizorul Comisiei după ce mai multe țări, printre care și România, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul asupra mediului concurențial în UE.
Meta, compania mamă a Facebook, a anunțat, luni, că echipa sa de cercetare a construit un nou supercomputer cu inteligență artificială care, potrivit estimărilor sale, va fi cel mai rapid din lume. Dispozitivul ar urma să fie finalizat la mijlocul lui 2022, informează Reuters.
Giganții americani din domeniul tehnologiei au investit masiv în ultimii ani în cabluri submarine de fibră optică, pentru că sunt benefice propriile afaceri, dar, în același timp, au crescut capacitatea de transfer a conexiunilor la internet și au contribuit la creșterea costurilor de interconectare.
Profitând de blocarea rivalului TikTok în India, Instagram a revenit pe primul loc în clasamentul aplicațiilor după numărul de download-uri.
Mai multe state americane au început să investigheze posibile practici incorecte ale Oculus, divizia de realitate virtuală a Facebook, cunoscută acum sub numele de Meta Platforms, au declarat trei surse apropiate situației, transmite Reuters.
Meta lucrează la ceea ce numește Centrul de Confidențialitate, o zonă care va grupa toate opțiunile privind intimitatea utilizatorilor de Facebook și va încerca să-i educe pe aceștia legat de ceea ce reprezintă opțiunile prezente.
Meta, proprietara Facebook, face apel la decizia Marii Britanii conform căreia trebuie să vândă platforma de imagini animate Giphy, declarând că dovezile nu susțin constatarea că acordul este o amenințare pentru rivalii săi sau ar putea avea un impact asupra concurenței în domeniul publicității grafice, transmite Reuters.
Administrația Biden a recomandat vineri ca Google, divizie a grupului Alphabet, și Meta, compania mamă a Facebook, să obțină permisiunea de a folosi un sistem de cablu submarin pentru a gestiona traficul de internet în creștere cu Asia.
Platforma socială deținută de Meta, Instagram, a depășit un prag important de performanță, însă, din cauza scandalurilor care o înconjoară în ultima vreme, evită să-l anunțe oficial.
Meta Financial a anunțat, în documente depuse la autoritatea de reglementare financiară, că o companie din Delaware numită Beige Key a convenit preluarea drepturilor la nivel global asupra numelor companiei, pentru 60 de milioane de dolari în numerar, transmite Reuters.
Șeful diviziei cripto a Meta (fosta Facebook) părăsește compania, în timp ce lansarea stablecoin-ului Diem rămâne sub semnul întrebării.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, este foarte aproape de listarea la Bursa de Valori București (BVB), care deja a procesat plasamentul privat.