UE și giganții internetului Google și Meta măresc cooperarea pentru combaterea răspândirii urii online

Social   
UE și giganții internetului Google și Meta măresc cooperarea pentru combaterea răspândirii urii online

Miniștrii europeni de justiție și giganții tehnologici Google și Meta au convenit vineri că este nevoie de un cadru legal clar pentru a intensifica cooperarea împotriva răspândirii urii online, a declarat ministrul francez al justiției, transmite Reuters.

Rețelele de socializare și platformele online se confruntă cu o serie de propuneri legislative de ambele maluri ale Atlanticului, care le vor cere să facă mai mult pentru a contracara discursul instigator la ură și dezinformarea online, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În UE, Digital Services Act i-ar obliga pe giganții tehnologiei să facă mai mult pentru a combate conținutul ilegal de pe platformele lor, cu amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală pentru nerespectare.

”Este timpul să adoptăm o legislație a UE, astfel încât platformele să nu aibă ultimul cuvânt. Avem nevoie de un cadru clar, precis, care să respecte libertatea de exprimare”, a spus Eric Dupond-Moretti, care a găzduit întâlnirea în orașul Lille, din nordul Franței.

Pandemia de Covid, cu acces limitat la restaurante, a schimbat și modul în care oamenii mănâncă: Snack-urile înlocuiesc mesele tradiționale CITEȘTE ȘI Pandemia de Covid, cu acces limitat la restaurante, a schimbat și modul în care oamenii mănâncă: Snack-urile înlocuiesc mesele tradiționale

Consilierul juridic principal al Google, Kent Walker, care a participat la întâlnire, a declarat pentru Reuters, într-un comentariu trimis prin e-mail, că compania a salutat planurile UE de a facilita schimbul de dovezi digitale.

”Credem că regulamentul e-Evidence creează un precedent internațional pozitiv pentru sprijinirea nevoilor de aplicare a legii, asigurând în același timp confidențialitatea și procesul echitabil pentru utilizatori”, a spus Walker, care este președinte pentru Global Affairs și director juridic la Google.

Twitter nu a trimis un reprezentant, fapt criticat de Dupond-Moretti înaintea întâlnirii.

”Va mai fi un scaun, va fi gol, iar în fața acestui scaun va fi eticheta Twitter, pentru a arăta că nu sunt acolo și pentru a regreta”, a spus el. 

Agresorii vor purta brățări electronice care le vor monitoriza mișcările prin GPS. Poliția a lansat licitația pentru sistemul informatic CITEȘTE ȘI Agresorii vor purta brățări electronice care le vor monitoriza mișcările prin GPS. Poliția a lansat licitația pentru sistemul informatic

Twitter a spus că nu trimite un reprezentant din cauza propriilor reguli pentru Covid-19, dar că s-a angajat pe deplin să coopereze cu autoritățile pentru a face internetul mai sigur.

Twitter a pierdut luna trecută un proces din Franța privind discursul instigator la ură, judecătorii spunând că trebuie să dezvăluie detalii despre ceea ce face pentru a combate ura online din țară.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
meta
ura online