Noul proces de avizare în domeniul construcțiilor și urbanismului, care va fi inrodus prin legea de aprobare a Codului urbanismului, va integra mai multe avize într-un aviz unic, urmând să fie scurtate și termenele pentru eliberarea autorizațiilor de construcții, chiar și la jumătate, a declarat secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Marin Țole.
Proiectul de lege care instituie sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, a fost promulgat de președintele Iohannis. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, care s-a aflat recent într-o vizită la Institutul National pentru Oncologie Budapesta din Ungaria s-a interesat de o posibilă colaborare cu medicii maghiari în domeniul transplantului pulmonar și a precizat că spitalul pe care îl conduce are toate premisele pentru a deveni un centru pentru pacienții cu cancer pulmonar.
Guvernul a pregătit instituirea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR. Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară. Decizia privind aplicarea unei sancțiuni contravenționale nu se va lua automat de către e-SIGUR, ci va fi rezultatul unei procesări de către un polițist rutier, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, va fi întocmit în format electronic, sub semnătură electronică calificată.

Mai mulți parlamentari PSD și unul independent vor ca Legislativul să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește stabilirea politicii energetice a României, inclusiv în privința luptei contra schimbărilor climatice, și au elaborat în acest sens un draft de act normativ care prevede că atât Strategia energetică națională, cât și Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice se adoptă de către Parlament, prin lege.
Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, ar putea prelua linia de procesare de octoxid de uraniu de la uzina Feldioara a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), o altă variantă luată în calcul de companie fiind instalarea unei linii de procesare la fabrica proprie de combustibil nuclear de la Pitești.
Plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, a adoptat o lege inițiată de PSD care prevede că acel combustibil nuclear necesar centralei de la Cernavodă, constând în pulbere de dioxid de uraniu, va fi produs pe teritoriul României de către Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat prin Ministerul Energiei. Legea va merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Proiectul de lege al PSD care prevede ca centrala nucleară de la Cernavodă să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România, pe cât posibil numai pe baza producției interne de materie primă rezultată din exploatarea, prelucrarea și rafinarea zăcămintelor autohtone de uraniu, riscă să încalce legislația UE privind concurența, consideră Consiliul Legislativ.
Șeful Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, propune ca Nuclearelectrica, compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România, pe cât posibil numai pe baza producției interne de materie primă rezultată din exploatarea, prelucrarea și rafinarea zăcămintelor autohtone de uraniu.