Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Sănătății vor iniția un control comun pentru a verifica modul în care se prescriu și se administrează medicamente copiilor cu afecțiuni psihice instituționalizați. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Consilierul de stat în cadrul Administrației Prezidențiale Diana Păun atenționează că nu este suficient să existe programe de screening ''pe hârtie'', ci este nevoie de o implementare adecvată a acestora, de finanțare, monitorizare și de o bună informare a populației. Detalii privind situația spitalelor vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Conducerea Spitalului Municipal Mangalia solicită sprijinul Ambasadei SUA pentru construirea unui nou corp de clădire, în condițiile în care unitatea medicală riscă să rămână fără unul dintre pavilioane, acesta urmând să fie retrocedat către proprietarul de drept - Societatea Națională de Cruce Roșie. Detalii privind situația spitalelor vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că a avut o discuție cu vicepreședintele Cubei, cu ministrul Sănătății și ministrul de Finanțe din această țară privind încheierea unui acord prin care ar urma să se aducă în România un medicament împotriva cancerului pulmonar. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vizitat Spitalul Județean de Urgență Brăila, despre care auzise că "ar avea ceva probleme", ocazie cu care a declarat că acordă acestei unități spitalicești nota 6 din punct de vedere al infrastructurii.
Ministerul Sănătății a încheiat, după doi ani de la inițierea licitației, un contract de 723,17 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea centralizată de medicamente oncologice. Licitația a fost inițiată la 13 ianuarie 2017 și a fost estimată la 872,9 milioane de lei, fără TVA, pentru 24 de luni.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru rezolvarea acestora. Conferința va fi transmisă în direct de Profit TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.
Rețeaua de sănătate Regina Maria confirmă semnarea unor noi tranzacții, pentru preluarea centrelor de radioimagistică Dr. Bîrsășteanu și Telescan, cu cinci clinici, dintre care trei în Timișoara, una în Lugoj și una în Sânnicolau Mare.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a semnat două noi tranzacții, pentru preluarea centrului medical Pozimed, cu două cabinete în Constanța, și, conform informațiilor Profit.ro, a centrului de radioimagistică Dr. Bîrsășteanu din Timișoara.
Managerii spitalelor de stat reclamă lipsa unui buget multianual pe baza căruia să realizeze planul de achiziție a materialelor sanitare și a aparaturii medicale, imposibilitatea achiziționării acestor materiale într-un timp util, multitudinea cazurilor grave și clădirile vechi în care se află spitalele, managerul Institutului Clinic Fundeni atenționând că ia în calcul retragerea. De partea cealaltă, ministrul Sănătății punctează că netransferarea la timp a unui pacient sau lăsarea acestuia să moară în fața unui spital denotă o lipsă de empatie a medicilor. În acest timp, jucătorilor din sistem le este pregătită o nouă taxă clawback, anunțată la Profit Health.forum.
Producătorii internaționali de medicamente se așteaptă la o majorare a taxei clawback, pe care ministerul de resort o va modifica în perioada următoare, în timp ce producătorul local Unifarm speră că noua formulă a taxei va suplini necesarul de competitori pe segmentul medicamentelor de nevoi speciale, mesaje transmise în cadrul Profit Health.forum.
O criză în sănătate înseamnă lipsa medicamentelor sau a finanțării, dar faptul că un pacient nu este transferat la timp sau este lăsat să moară în fața unui spital reprezintă o criză a personalului din sistem, o lipsă de empatie a medicilor, atenționează ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Profit Health.forum, precizând că, în cele 9 luni de mandat, o mare parte a timpului a petrecut-o rezolvând crize. În urma controalelor, 25 de manageri de spitale au fost sancționați, mergându-se până la schimbarea din funcție.
Trei cazuri de gripă cu virus AH1 și un caz de gripă cu virus A nesubtipat au fost deja înregistrate, potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Health.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
Starea de sănătate a lui Florin Busuioc este gravă, dar stabilă, au anunțat reprezentații Spitalului Județean Craiova, el fiind internat în Clinica de Terapie Intensivă, unde este supravegheat de medici reanimatori și cardiologi. Cum a fost intervenția medicilor și cum trebuie procedat în astfel de cazuri va fi explicat la Profit Health.forum, conferință organizată împreună cu Abbvie, Adem și Grupul Monza, care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
Sezonul rece duce la creșterea afecțiunilor psihice, iar persoane cu o sănătate mentală normală în cea mai mare parte a anului suferă de simptome depresive în special iarna, afirmă Petronela Nechita, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași. Perspectivele în sănătate vor fi anunțate la Profit Health.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
O persoană din două, cu vârsta de peste 60 de ani, poate să fie afectată de cataractă, principalul simptom al bolii fiind scăderea acuității vizuale, spune președintele Societății Române de Oftalmologie, conf. dr. Mircea Filip. Perspectivele în sănătate vor fi anunțate la Profit Health.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
România are în prezent un număr de 11 paturi pentru "marii arși", iar în cazul unei tragedii precum cea de la Colectiv s-ar apela la ajutor extern, afirmă ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, consideră că medicii trebuie să aibă un program de lucru clar de opt ore și să existe un control al calității serviciilor medicale din spitalele publice. Răspunsul va fi anunțat la Profit Health.forum, conferință organizată cu sprijinul Asociației Distribuitorilor Europeni de Medicamente adem-romania.ro, care va fi deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și va reuni principalii jucători din domeniu, în direct la Profit TV.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că va propune modificarea legislației de intervenție în situații de urgență, astfel încât "să nu te blochezi într-o semnătură", arătând că anumite decizii urgente trebuie să fie luate de comanda acțiunii și nu de comitete, miniștri sau prim-ministru. După exercițiul de intervenție în seismul simulat, din weekend, Arafat spune că una dintre îngrijorările sale este că spitalele din România s-ar putea să nu funcționeze corect în urma unui cutremur, fiind nevoie de unele măsuri.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, deschide Profit Health Forum, o conferință în care vor fi analizate în detaliu problemele actuale ale sistemului medical și vor fi identificate soluții pentru creșterea calității serviciilor în sprijinul pacienților, dar și al angajaților în sănătate. Conferința va fi transmisă în direct de Profit TV și va avea în sală cele mai importante nume în domeniu.
Grupul farmaceutic sud-african Ascendis Health a obținut venituri de 36 de milioane de euro în România, în primul an de la preluarea Sun Wave Pharma, cel mai mare jucător pe piața locală a suplimentelor alimentare, pentru care a plătit puțin peste 16 milioane de euro.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a preluat integral rețeaua de laboratoare IDS, cu acoperire națională și peste 4 milioane de pacienți anual, tranzacția, anunțată de Profit.ro la începutul anului, fiind astăzi confirmată de Consiliul Concurenței.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a preluat Phoenix Imagistic Center, centru de diagnostic medical lansat în București, în urmă cu 7 ani, și controlat până acum de 5 medici. Anul trecut, centru a revenit pe profit, după o pierdere de peste 1,5 milioane lei în anul precedent.
Lansat acum trei ani ca secțiune dedicată inovației în sănătate la iCEE.fest, iCEE.health reunește întregul ecosistem eHealth.
Lansat acum trei ani ca secțiune dedicată inovației în sănătate la iCEE.fest, iCEE.health reunește întregul ecosistem eHealth – fiind singurul eveniment în inovație în sănătate din Europa care aderă la principiile Everyone Included™, concepute de Stanford Medicine X.