O criză în sănătate înseamnă lipsa medicamentelor sau a finanțării, dar faptul că un pacient nu este transferat la timp sau este lăsat să moară în fața unui spital reprezintă o criză a personalului din sistem, o lipsă de empatie a medicilor, atenționează ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Profit Health.forum, precizând că, în cele 9 luni de mandat, o mare parte a timpului a petrecut-o rezolvând crize. În urma controalelor, 25 de manageri de spitale au fost sancționați, mergându-se până la schimbarea din funcție.
Conferința este organizată cu sprijinul AbbVie, Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente - ADEM, Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România - ADRFR, Bondoc&Asociații și Grupul Monza România, cărora le mulțumim pentru participare
Conferința este transmisă în direct pe Profit TV, putând fi văzută și AICI.
”Am preluat de 9 luni portofoliul Sănătății și o mare parte a timpului o petrec stingând incendii, rezolvând crize, dar aceste crize nu sunt generate de sistem, sunt generate de oameni care nu au înțeles că fac parte dintr-un sistem, care nu au înțeles că a fi în sistemul de sănătate înseamnă empatie și, în final, înseamnă a-ți rezolva sarcinile din fișa postului”, a arătat ministrul Sănătății.
În acest context, Sorina Pintea a arătat că nu ministrul trebuie acuzat atunci când un pacient nu este transferat la timp de la un spital la altul, ci chiar personalul medical.
”Statul asigură finanțarea programelor naționale de sănătate, asigură finanțarea, medicamentele, dar acești bani puțini pe care îi avem uneori sunt gestionați ineficient”, a spus Pintea.
”Criza în sănătate înseamnă când nu puteam aprovizona cu un anumit tip de medicament, înseamnă orice altceva, dar la noi crizele sunt că nu putem transfera un pacient, că un pacient este lăsat să moară în fața spitalului. Asta înseamnă că nu ne-am făcut datoria. Nu este o criză a sistemului, este o criză a personalului din sistem, a modului în care empatizează cu pacienții”, a explicat totodată ministrul.
Sorina Pintea dorește în continuare schimbarea mentalităților, în special cu privire la gestionarea resurselor umane și respectul pentru pacienți, o astfel de schimbare fiind în măsură să soluționeze și o mare parte din crizele din sistem.
”Se întâmplă lucruri ciudate, din punctul meu de vedere, există momente în care blamăm sistemul public, există momente când blamăm sistemul privat, pentru că incidente sunt în ambele zone. Cred că nu ar trebui să facem asta, cred că ar trebui să le privim ca pe un întreg. Sistemul public este completat de sistemul privat. Nu putem renunța la asta, dar trebuie să renunțăm la niște metehne, să lucrăm la fel în public ca și în privat, să respectăm sistemul public la fel ca și sistemul privat, mă refer la noi, cei care lucrăm în sistemul de sănătate”, este opinia ministrului Sănătății.
Sorina Pintea a menționat totodată că ministerul s-a autosesizat de 47 de ori în 9 luni și a declanșat controale în spitale, sancționând până în prezent 23 de manageri de spital.
Controalele au vizat inclusiv spitale din București, iar sancțiunile au mers până la schimbarea din funcție a managerului de spital, a anunțat Pintea, care a precizat că va prezenta mai multe detalii cu privire la controale în perioada următoare.
Ministrul a sublniat că managerii au fost sancționați pentru nerspectarea regulilor, procedurilor și protocoalelor stabilite, iar direcțiile de sănătate publice au sancționat spitalele din teritoriu în special pentru lipsa de igienă.
Sorina Pintea a dat asigurări că în 2019 sistemul de sănătate va avea la dispoziție resursele financiare necesare, dar a subliniat că spitalele trebuie să cheltuiască sumele de care dispun pentru programele naționale. Ministrul a explicat că anul acesta, înainte de rectificarea bugetară, pentru programul Programul acțiune priroritară, terapie intensivă, foarte multe spitale au cerut bani spulimentari, în condițiile în care execuția bugetară era sub 50% pentru că tocmai spitalele nu începuseră procedurile de achiziții.
Ministrul s-a arătat convins că România va deține cu succes în domeniul sănătății președinția în exercițiu a UE și a anunțat că România va propune ca temă suplimentară a președinției, pe perioada mandatului său, mobilitatea pacientului. Tema are în vedere asigurarea tratamentului pentru bolile rare, în contextul în care firmele sunt reticente în a asigura astfel de tratamente pentru un număr mic de pacienți.