Taxele judiciare de timbru vor putea fi încasate în numerar și la ghișeele deschise în sediile oricărei instanțe judecătorești, conform unui proiect legislativ adoptat de către Senat.
Ofițerii de stare civilă din mii de localități pot înregistra acum exclusiv în format digital și „evenimentul de viață „căsătorie””, anunță Ministerul de Interne.
Românii vor avea, până la finalul acestui an, o aplicație unică pentru a scăpa de ghișee și hârtii în relația cu statul, contractul pentru realizarea aplicației urmând să fie semnat săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan
Parlamentul European a aprobat regulamentul privind portofelul digital european (eID), dosar pe care eurodeputatul REPER Alin Mituța l-a coordonat din partea Renew Europe.
Premierul Marcel Ciolacu a solicitat miniștrilor, în ședința de Guvern, să prezinte propuneri de reorganizare astfel încât, în fiecare minister, să existe o singură structură de emitere electronică a avizelor și autorizațiilor.
Angajații ANAF care lucrează direct cu contribuabilii vor fi pregătiți de către psihologi în cadrul unor cursuri de perfecționare finanțate de către mediul privat, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș. "Prin aceste cursuri de perfecționare, făcute cu specialiști, îmi doresc ca funcționarul care are contact direct cu contribuabilul să poată avea o atitudine corectă, să fie zâmbitor, amabil, să fie aplecat spre nevoile pe care le are acel contribuabil când vine la nivelul Fiscului", a spus șeful Fiscului.
Guvernul Ciucă pregătește anularea unei hotărâri emise de Guvernul Năstase, prin care se impunea autorităților administrației publice centrale și locale să asigure accesul cetățenilor în spații special amenajate pentru completarea diferitelor solicitări, cât și asigurarea consilierii și informării directe a contribuabililor. Mai mult, primarii vor fi scutiți de o sarcină pe care oricum nu respectau, și anume cea de a comunica fiecărui contribuabil, în scris, principalele activități desfășurate în anul incheiat și obiectivele pentru anul în curs. Guvernul Ciucă își motivează această decizie prin ”sporirea gradului de digitalizare a aparatului administrativ și ca urmare a contextului pandemic din ultimii doi ani”.
Poșta Română și-a extins portofoliul de produse și a lansat, astăzi, primele cutii poștale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere care urmează a fi instalate, în perioada următoare, pe întreg teritoriul național
Poșta Română a deschis, luni, în Capitală, primul ghișeu poștal digital, o soluție de procesare în regim self-service pentru operațiuni complete de prezentare și distribuire de colete și corespondență poștală, precum și plăți de taxe, facturi de utilități, rate bancare etc. Directorul general al companiei, Valentin Ștefan, a declarat că, până la finele acestui an, vor fi montate 70 de astfel de terminale, în mediul urban, cu precădere în zonele aglomerate.
ANAF pregătește restricții stricte în ce privește accesul contribuabililor în unitățile Fiscului începând de luni, în linie cu noile reglementări adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus. În unitățile ANAF vor mai putea intra persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală cu cel mult șase luni în urmă, dar și cele care prezintă rezultatul negativ al unui test. Un document intern al ANAF, obținut de Profit.ro, prezintă, însă, și informații suplimentare privind organizarea de servicii în situații de urgență (ex: certificat de atestare fiscală, declarații, etc) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-Cov-2. În aceste cazuri, șefii din teritoriu ai ANAF trebuie să aibă în vedere măsuri de organizare a activității în mediul online, în spații deschise sau organizarea de ghișee în exteriorul clădirilor, acolo unde acest lucru este posibil sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a raspândirii virusului (număr limitat de persoane, asigurarea distanțării sociale, măsuri de protecție).
ANAF analizează posibilitatea ca angajații din Call-Center să poată furniza telefonic, iar pe viitor și prin intermediul unui serviciu de tip chat integrat în platforma ANAF, informații supuse secretului fiscal. Datele din categoria secretului fiscal pot fi dezvăluite, în condiții stricte, altor autorități ale statului și contribuabilului în cauză sau împuterniciților acestuia, însă doar după verificarea identității, astfel că în foarte multe cazuri oamenii ajung să meargă la ghișeele ANAF doar pentru a lămuri unele situații sau pentru a afla informații. Fiscul are în derulare un proiect de extindere a Call-Center-ului, inclusiv a gamei de servicii pe care le furnizează departamentul.
Timpul de așteptare la ghișeu pentru eliberarea pașapoartelor a scăzut în 2019 față de 2018 și numărul de documente de călătorie eliberate a crescut, anunță Ministerul Afacerilor Interne, care precizează că în 2019 au fost eliberate, la nivel național, 1.591.256 pașapoarte simple electronice, cu 16,3% mai multe deât în 2018.
Directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Mircea Tudosie, spune că și lui îi este rușine de cum arată oficiile poștale din țară, dar că din 2019 se vor face investiții majore, sediile urmând să fie modernizate după un standard prevăzut într-un "manual de identitate al Poștei", care urmează să fie tipărit. Tudosie a anuțat că, tot de anul viitor, vor fi lansate servicii în premieră pentru Poșta Română, precum cele imobiliare, schimbul valutar, servicii financiare exclusive, dar și un card de pensii.
Membrii Uniunii Europene au aprobat cea mai amplă reformă a normelor comunitare privind TVA din ultimii 25 de ani, prin care se urmărește reducerea fraudelor transfrontaliere și a birocrației. Prin pachetul legislativ convenit astăzi, sistemul de TVA actual din UE va fi modificat fundamental.
Pentru a evita cozile lungi sau inutile la ghișee, o aplicație de mobil le va permite persoanelor fizice să se programeze la o dată și o oră fixe pentru obținerea unor acte, plata unor taxe sau pentru servicii publice. Aplicația este pregătită în interiorul Guvernului.
Primele plăți cu cardul la ghișeele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor putea fi făcute în câteva zile în Galați și Timiș, urmând ca, până la începutul lunii septembrie, să fie posibile în toată țara, a declarat ministrul Finanțelor, Anca Dragu.