România nu duce lipsă de proiecte energetice majore, însă ceea ce lipsește pentru succesul acestora este predictibilitatea și coerența legislativă, a declarat, la Profit Energy.forum, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea.
Legislația în vigoare privind contractele îi dezavantajează pe furnizorii de energie electrică în raport cu clienții industriali, aceștia din urmă bucurându-se de mai multe drepturi, ceea ce creează un dezechilibru, a afirmat, la Profit Energy.forum, Cristina Micu, membru al board-ului Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Planurile Guvernului privind extinderea numărului de localități racordate la rețele de distribuție a gazelor naturale au sens cu condiția ca investițiile în aceste rețele noi să fie eficiente din punct de vedere economic, respectiv dacă locuitorii acestor localități își doresc să se branșeze la gaze și își permit să plătească facturile aferente consumului, a declarat, la Profit Energy.forum, directorul general al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat, la Profit Energy.forum, că și-a luat mașină electrică, însă îi e frică să meargă cu ea până la Constanța, deoarece autonomia autoturismului este aproximativ egală cu lungimea drumului, iar pe traseu nu se află nici o stație de alimentare.
Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră ar putea face ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană, în condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniune, însă în niciun caz țara nu poate concura Rusia pe această piață, a declarat, la Profit Energy.forum, ministrul Energiei, Anton Anton.
Compania australiană de petrol și gaze ADX Energy, care deține 50% din concesiunea de hidrocarburi Parța, din județul Timiș, a obținut aprobare de la ANRM pentru transferul licenței de producție aferentă zonei Iecea Mare de la Amromco Energy către subsidiara locală ADX Energy Panonia.
Comisia Europeană și Breakthrough Energy, fondul de investiții în energia verde condus de Bill Gates, au lansat Breakthrough Energy Europe (BEE), un fond dedicat dezvoltării și lansării de noi tehnologii în domeniul energiei din surse regenerabile. Ce se va întâmpla în România va fi anunțat la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Ministrul Energiei, Anton Anton, va deschide ediția din acest an a Profit Energy.forum, la care autoritățile și cei mai importanți jucători din domeniu vor dezbate și pune pe masă soluții la principalele probleme din domeniu ale momentului. Evenimentul va fi transmis în direct pe Profit TV.
Compania australiană de petrol și gaze ADX Energy, care deține 50% din concesiunea de hidrocarburi Parța, din județul Timiș, a încasat 1,5 milioane dolari de la firma britanică de investiții Reabold Resources pentru proiectul din România, reprezentând a doua tranșă din acordul investiției inițiale de 2 milioane dolari convenit la finele anului trecut.
Compania britanică Prospex Oil and Gas și partenerii de la Raffles Energy, care dețin împreună concesiunea de hidrocarburi EIV-1 Suceava, din nord-estul României, au început producția de gaze naturale la sonda Baineț, forată toamna trecută. Primele cantități de gaze au fost vândute deja pe piața locală.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, în cazul căreia Profit.ro a anunțat în primăvară că pregătește extragerea gazelor din Satu Mare, a descoperit în România trei noi zone cu gaz, acțiunile de pe bursă ale companiei urcând luni, în doar câteva ore, cu 17%, iar Serinus câștigând în valoare echivalentul a aproape 6,9 milioane euro și crescând astfel la 42,4 milioane euro.
Grupul austriac OMV, acționarul majoritar al celei mai mari companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, poartă negocieri exclusive cu rivalul malaysian Sapura Energy pentru preluarea unei participații de 50% la divizia de explorare și producție Sapura Upstream, tranzacție evaluată la 1,6 miliarde de dolari.
MET Group, companie înregistrată în Elveția și prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy SA, a finalizat tranzacția prin care preia subsidiara grupului german RWE. MET a semnat recent un acord cu Innogy din grupul german RWE pentru achiziția subsidiarei românești a acestuia, RWE Energie România (RWEE), ajungând astfel între primii trei furnizori de energie electrică de pe piața concurențială românească.
Ștefan Gadola, unul dintre cei trei fondatori ai EnergoBit Cluj, companie specializată în echipamente, instalații și servicii pentru industria energetică, a preluat poziția de director general al societății, înlocuind-o pe Carmen Neagu, care exercita această funcție din februarie 2016.
Miniștrii britanici vor interzice vânzarea de Red Bull, Monster Energy și alte astfel de energizante copiilor în Anglia din cauza îngrijorărilor privind efectul pe care aceste băuturi le au asupra sănătății copiilor, scrie The Guardian.
Tranzacția privind preluarea de către grupul chinez CEFC China Energy Company Ltd. a unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eșuat. Anterior a fost anunțat că CEFC Shanghai International Group, o filială a China CEFC Energy, a ratat plata unor obligațiuni în valoare de 2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), intrând astfel în incapacitate de plată pe fondul măsurilor luate în China pentru combaterea riscurilor financiare. În 2017, CEFC a primit acordul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și al Consiliului Concurenței. În februarie, CEFC a anunțat că președintele său este investigat pentru infracțiuni economice.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care MET Group, companie înregistrată în Elveția și prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy SA, preia subsidiara grupului german RWE. MET a semnat recent un acord cu Innogy din grupul german RWE pentru achiziția subsidiarei românești a acestuia, RWE Energie România (RWEE), ajungând astfel între primii trei furnizori de energie electrică de pe piața concurențială românească.
Compania australiană de petrol și gaze ADX Energy, care deține 50% din concesiunea de hidrocarburi Parța, din județul Timiș, a semnat un acord cu Amromco Energy, cel mai important producător independent de gaze din România, pentru achiziția licenței de producție aferentă zonei Iecea Mare, situată în interiorul perimetrului Parța.
MET Group, companie înregistrată în Elveția și prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy SA, a semnat un acord cu Innogy din grupul german RWE pentru achiziția subsidiarei românești a acestuia, RWE Energie România (RWEE), ajungând astfel între primii trei furnizori de energie electrică de pe piața concurențială românească.
CEFC Shanghai International Group, o filială a China CEFC Energy, care vrea să preia KMG International, a anunțat luni că a ratat plata unor obligațiuni în valoare de 2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), intrând astfel în incapacitate de plată pe fondul măsurilor luate în China pentru combaterea riscurilor financiare, transmite Reuters.
Premier Energy SRL, Tinmar și CEZ Vânzare SA se numără printre companiile furnizoare care au profitat de pe urma liberalizării pieței gazelor, cel puțin potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care stabilește în fiecare an cantitățile obligatorii de înmagazinat pe baza livrărilor efectuate în anul precedent.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, care are în concesiune perimetrul de explorare de gaze naturale Satu Mare, a investit, în primele trei luni din 2018, peste 2 milioane de dolari în România, în contextul în care pregătește începerea producției în acest trimestru.
Hidroelectrica, E.ON Energie Romania și Tinmar Energy au depus oferte pentru furnizarea de energie electrică pentru alimentarea mijloacelor de transport în comun cu tracțiune electrică și a sediilor Regiei Autonome de Transport București (RATB).
General Turbo, unul dintre cei mai importanți producători de echipamente energetice din România, divizie a fostului gigant IMGB, a primit o ofertă de preluare a tuturor acțiunilor companiei, la un preț net de până la 13,68 euro/titlu, care evaluează participația integrală la General Turbo la peste 57 milioane euro.
Hidroelectrica, Enel Energie Muntenia, Electrica Furnizare, CEZ Vânzare și Tinmar Energy au depus oferte pentru furnizarea către Metrorex de energie electrică, contract estimat la 64,35 milioane lei, fără TVA, pentru o cantitate estimată de 195.000 MWh în perioada 1 iulie 2018 - 30 iunie 2019.