Acțiunile americane au coborât, marți, la minimele ultimelor trei luni, în condițiile în care încrederea consumatorilor în economie a scăzut, iar investitorii iau în calcul o perioadă prelungită cu dobânzi ridicate.
Prețurile obligațiunilor germane au scăzut joi, împingând randamentul titlurilor pe 10 ani la cel mai ridicat nivel din peste o decadă, în contextul în care investitorii se pregătesc ca ratele dobânzilor din zona euro să rămână ridicate pentru mai mult timp.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut neschimbată dobânda de referință, conform așteptărilor, însă a indicat că o nouă majorare ar putea avea loc până la finele anului, concomitent cu menținerea unei politici restrictive pe parcursul anului viitor.
Prețurile de consum din SUA au înregistrat în august cea mai mare creștere din ultimele 14 luni, în principal pe fondul scumpirii benzinei, însă un avans moderat al inflației de bază ar putea încuraja Rezerva Federală (Fed) să mențină neschimbate ratele dobânzilor săptămâna viitoare.
Acțiunile americane scad joi, trase în jos de sectorul tehnologic, în contextul în care investitorii evaluează modul în care o eventuală interzicere a utilizării telefoanelor Apple în sectorul public din China ar putea afecta alte segmente ale industriei americane de profil.
Deși piața americană a rămas robustă, semnele de încetinire oferă Rezervei Federale spațiul de manevră necesar pentru a întrerupe majorarea dobânzilor luna aceasta, lăsând totuși loc pentru o nouă majorare a ratelor mai târziu în cursul anului, potivit Bloomberg.
Președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a declarat că banca centrală este pregătită să majoreze în continuare ratele dobânzilor, dacă va fi necesar, și că intenționează să mențină costurile de împrumut ridicate până când inflația se va îndrepta în mod convingător spre ținta de 2%.
Acțiunile europene au coborât la cel mai redus nivel din ultimele cinci săptămâni, extinzând declinul din ultimele zile, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea ratelor dobânzilor și de încetinirea economiei chineze.
Prețurile de consum din SUA au înregistrat un avans modest în iulie, pe fondul scăderii costurilor pentru bunuri, inclusiv pentru autovehicule de ocazie, o tendință care ar putea convinge Rezerva Federală să lase ratele dobânzilor neschimbate luna viitoare.
Rezerva Federală (Fed) a SUA și-a reluat, miercuri, ciclul de înăsprire a politicii monetare, întrerupt luna trecută, citând inflația ridicată.
Rezerva Federală (Fed) a SUA se pregătește să majoreze astăzi dobânda cheie la cel mai înalt nivel din ultimii 22 de ani. Unii investitori cred că aceasta ar putea fi ultima majorare din acest an, însă noi creșteri de dobândă nu sunt în totalitate excluse.
Acțiunile americane au crescut din nou marți, după ce în prima ședință a săptămânii au întrerupt un declin de trei ședințe. Investitorii așteaptă acum datele privind evoluția inflației, care vor influența cursul politicii Fed.
Președintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a vorbit dur despre inflație spunând la un forum al băncilor centrale că se așteaptă la creșteri multiple ale ratei dobânzii cheie și, posibil, într-un ritm agresiv, relatează CNBC.
Cotațiile petrolului scad puternic joi, pe fondul aversiunii la risc, în contextul în care politicile monetare ale marilor bănci centrale alimentează îngrijorările legate de încetinirea economiei mondiale.
Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a reiterat faptul că se așteaptă ca ratele dobânzilor să fie majorate în continuare pentru a reduce creșterea economică a SUA sub tendința pe termen lung și a limita presiunile asupra prețurilor, momentul majorărilor suplimentare urmând să fie stabilit în funcție de datele economice viitoare.
Acțiunile americane au urcat, joi, la maximele ultimelor 14 luni, la o zi după ce Rezerva Federală a decis să mențină neschimbate ratele dobânzilor, pe fondul speculațiilor potrivit cărora marile bănci centrale vor trebui să încheie în curând ciclurile de înăsprire pentru a preveni o recesiune economică.
Oficialii Rezervei Federale și-au întrerupt seria de majorări ale ratelor de dobândă, dar estimează costuri de împrumut mai mari decât anterior, din cauza inflației surprinzător de persistente și rezistenței pieței muncii.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut neschimbată dobânda de referință, conform așteptărilor, dar a indicat că va relua înăsprirea monetară în cazul apariției unor “riscuri” care ar putea împiedica atingerea obiectivelor privind inflația.
Cotațiile petrolului se apreciază puternic marți, recuperând pierderile abrupte consemnate în prima zi a săptămânii, pe fondul așteptărilor privind creșterea cererii de petrol din partea Chinei.
Inflația din SUA a încetinit, luna trecută, la minimul ultimilor peste doi ani, evoluție ce ar putea oferi Rezervei Federale suficient spațiu de manevră pentru a pune pauză actualului ciclu de înăsprire monetară.
Cotațiile petrolului au scăzut joi, în condițiile în care perspectiva unor noi creșteri ale dobânzilor de către Rezerva Federală a sporit temerile că SUA se îndreaptă spre o recesiune, care ar slăbi cererea.
Inflația anuală din SUA a încetinit în aprilie, coborând sub pragul de 5% pentru prima dată în ultimii doi ani, ceea ce ar putea oferi Rezervei Federale spațiu de manevră pentru a pune pauză actualului ciclu de înăsprire monetară.
Acțiunile americane au scăzut miercuri, după ce Rezerva Federală (Fed) a majorat dobânda cheie cu 25 de puncte de bază, a zece majorare consecutivă.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat, miercuri, dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, însă a semnalat că ar putea întrerupe ciclul majorărilor, în condițiile în care înăsprirea condițiilor de creditare afectează activitatea economică, angajările și inflația.
Este posibil ca majoritatea băncilor centrale la nivel mondial să fie aproape de un vârf în ce ceea privește dobânzile cheie sau să fi încheiat deja creșterea ratelor de dobândă și să ia o pauză înainte de o posibilă relaxare monetară, scrie Bloomberg.