Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, controlat de avocatul Cosmin Savu-Cristescu, și grupul Mobexpert, deținut de Dan Șucu, anunță că vor asigura investiții de 150 milioane de euro în proiectul rezidențial Infinity Nord din zona Străulești.
Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, controlat de avocatul Cosmin Savu-Cristescu, și grupul Mobexpert au finalizat procesul de achiziționare a 44.000 de metri pătrați de teren în zona Străulești, lângă Petrom City, într-o tranzacție cu o valoare de aproximativ 13 milioane de euro.
Producătorul de inputuri organice Norofert este prima companie de pe piața AeRO care a obținut nota maximă la evaluarea pe care o face anual Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) în ceea ce privește comunicarea cu investitorii a companiilor listate la Bursa de Valori București.
Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, controlat de avocatul Cosmin Savu-Cristescu, a achiziționat două loturi de teren învecinate, cu o suprafață cumulată de circa 15.000 de metri pătrați, pe care se pot construi peste 400 de apartamente în continuarea proiectului rezidențial The Level, pe care investitorul îl are în lucru în apropierea Petrom City. Zona a atras deja investitori precum Dan Șucu, Raul Doicescu, Omar Akili și milionarii unguri Péter și Gábor Futó, care pregătesc la rândul lor aici mii de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Un teren de 3.700 de metri pătrați din centrul Timișoarei, în spatele magazinului Bega, se întoarce în proprietatea Primăriei Timișoara după ce un certificat prin care Ministerul Economiei a atribuit terenul unei firme deținute de frații Cristescu a fost anulat definitiv de instanța supremă.
Compania de investiții Encore Capital Trust (ECT), lansată în vara acestui an, după cum a anunțat în premieră Profit.ro, de către Andrei Sârbu, CEO al SVN România, cel mai mare vânzător de apartamente din țară, și avocatul Cosmin Savu - Cristescu, cu afaceri și în sectorul rezidențial, va organiza un nou plasament privat în luna noiembrie, prin care își propune atragerea a maximum 29,7 milioane de lei, decizia fiind deja aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Societatea de investiții Encore Capital Trust (ETC), lansată pe piața în vara acestui an, după cum a anunțat în premieră Profit.ro, de către Andrei Sârbu, CEO al SVN România, cel mai mare vânzător de apartamente din țară, și avocatul Cosmin Savu - Cristescu, cu afaceri și în sectorul rezidențial, a încheiat recent prima rundă de finanțare, în valoare de 3,7 milioane de euro, la care au participat mai mulți antreprenori consacrați din piața locală, printre care și Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, Marius Hanganu, co-fondator al Tremend Software, Iosif Szavuj, fondator al operatorului de telecomunicații Ines Group, Silvana Berciu, fondator în grupul de firme din care fac parte BDG Import si Loft, Ahmet Buyukhanli, dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis și Cristian Becheanu, fondator al lanțului de farmacii Arta. Randamentul anual net vizat de noua societate, de peste 20%.
Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, controlat de avocatul Cosmin Savu-Cristescu, negociază achiziția a două loturi de teren învecinate, cu o suprafață cumulată de circa 15.000 de metri pătrați, pe care se pot construi peste 400 de apartamente în continuarea proiectului rezidențial The Level, pe care investitorul îl are în lucru în apropierea Petrom City. Zona a atras deja investitori precum Dan Șucu, Raul Doicescu, Omar Akili și milionarii unguri Péter și Gábor Futó, care pregătesc la rândul lor aici mii de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Societatea de investiții Encore Capital Trust (ECT) a încheiat cu succes prima rundă de finanțare prin atragerea a 17,7 milioane de lei de la o serie de investitori strategici. Capitalul social al companiei a ajuns astfel la 18,2 milioane de lei (aproximativ 3,7 mil. euro).
Antreprenorii Andrei Sârbu, CEO al SVN România – cel mai mare vânzător de apartamente din țară, și avocatul Cosmin Savu – Cristescu, cu afaceri și în sectorul rezidențial, lansează societatea de investiții imobiliare Encore Capital Trust (ECT) și pregătesc o primă rundă de atragere de fonduri, în valoare de câteva milioane de euro, la care vor participa și Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, și omul de afaceri de origine siriană Omar Akili, investitor în cadrul dezvoltatorului imobiliar Forte Partners, potrivit surselor Profit.ro.
Frații Marius și Emil Cristescu, printre cei mai puternici oameni de afaceri români, proprietari ai uzinei și ai parcului industrial Faur București, au inaugurat la Timișoara un hotel afilitat la rețeaua Ibis, parte din grupul Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală.
Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, pregătesc actele necesare transformării în centru comercial a fostei hale de reparații a întreprinderii Utilaj Transport din zona Fizicienilor a Sectorului 3, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Pandemia de coronavirus a oprit planurile de dezvoltare ale unor hotelieri în România, estimate la câteva zeci de milioane de euro. Hoteluri care urmau să fie construite sau lansate sunt acum amânate din lipsă de turiști.
Pe toată perioada stării de urgență și încă 30 de zile după aceea, statul român ar trebui să nu mai impoziteze nici clădirile și nici mașinile, iar certificatele de urgență pentru companii ar trebui să se acorde și ținând cont de activitatea din luna aprilie, crede proprietarul grupului Bega, Marius Cristescu, unul dintre cei mai bogați români. El afirmă că statul ar trebui să umple în această perioadă rezerva națională de gaz, petrol și cărbune, care pot fi cumpărate la prețuri mici, iar energia electrică să fie produsă cu păcură de pe piața internă, alternativa mai ieftină la cărbunele din import.
Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, care dețin mai multe hoteluri, parcul industrial Faur, complexul Arsenal Park, dar și circa 30 de firme din diverse domenii, de la industria chimică, foraj petrolier și comerț la transport și imobiliare, se pregătesc să deschidă anul viitor, la Timișoara și București, șase centre comerciale, rezultate din reconversia unor hale industriale și spații de depozitare, în care investesc aproximativ 20 de milioane de euro. Pentru o parte dintre cei 70.000 de metri pătrați închiriabili au fost deja găsiți chiriași, printre care Auchan, Pepco și Jysk.
Frații Marius și Emil Cristescu vor să transforme Arsenal Park de la Orăștie dintr-un complex destinat inițial team building-urilor organizate de companii în unul care se adresează, în principal, familiilor cu copii, motiv pentru care au început o nouă serie de investiții în agrement. Prima dintre acestea, un complex de piscine cu opt tobogane pentru copii, a fost dată în folosință zilele trecute, iar investiția s-a ridicat la 1 milion de euro.
Ministerul Comunicațiilor și grupul grec OTE, acționari ai Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), l-au numit pe Valentin Cristescu ca administrator non-executiv în cadrul operatorului de telecomunicații fixe, controlat indirect de grupul Deutsche Telekom.
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, aflat mai mereu în primele zece poziții în topul celor mai bogați români, Marius Cristescu, crede că Clisura Dunării, unul dintre cele mai pitorești locuri din România, ar putea deveni și unul dintre cele mai importante puncte de atracție pentru turiștii străini dacă statul ar investi în două porturi turistice, cu puncte vamale, astfel încât străinii care vin pe croaziere să poată debarca și face excursii de o zi în zonă. Astfel, s-ar putea "trezi din adormire" județele Caraș-Severin și Mehedinți, care în primul an după aceste investiții și-ar dubla numărul de turiști, estimează Cristescu.
Grupul financiar polonez X-Trade Brokers (XTB) a numit-o pe Irina Cristescu în funcția de director general al sucursalei din România, aceasta deținând anterior funcția de director general adjunct al companiei.
Frații Marius și Emil Cristescu, printre cei mai puternici oameni de afaceri români, proprietari ai uzinei și ai parcului industrial Faur București, au semnat cu rețeaua Ibis, parte din grupul Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, pentru afilierea unui hotel în construcția căruia vor investi peste 10 milioane de euro.
Frații Marius și Emil Cristescu, printre cei mai puternici oameni de afaceri români, proprietari ai uzinei și ai parcului industrial Faur București, au semnat cu rețeaua Ibis, parte din grupul Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Europa Centrală, pentru afilierea unui hotel în construcția căruia vor investi peste 10 milioane de euro.
Traficul din stațiunile montane, sufocat de aglomerație în weekend-uri, ar putea fi foarte ușor deblocat dacă ministerele Transporturilor și Turismului și-ar bate puțin capul, crede Marius Cristescu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri români, situat anul trecut pe locul 7 atât în topul Forbes, cât și în topul Capital al celor mai bogați români. Cristescu sfătuiește Guvernul cum să rezolve problema traficului la munte în doar câteva luni, cu cheltuieli minime.
Magazinul de accesorii de lux Cerruti 1881 a fost inaugurat oficial marți, la Băneasa Shopping City, iar avocatul Cosmin Savu-Cristescu, cel care a adus marca italiană la București, a spus, pentru Profit.ro, că are în plan să mai deschidă între trei și cinci magazine, situate atât în Capitală, cât și în marile orașe din țară.
Cel mai mare complex de agrement din România, Arsenal Park de la Orăștie, întins pe aproape 90 de hectare, deținut de frații Marius și Emil Cristescu, și-a schimbat conducerea. Noul director general, Gabriel Predescu, a ocupat anterior funcții de conducere în resorturi de lux din Maldive, SUA și Algeria.