Șase din cele opt companii câștigătoare în schema de granturi pentru investiții în industria prelucrătoare au o cifră de afaceri sub 600.000 lei, iar cifra de afaceri medie a tuturor câștigătorilor este de circa 220.000 de euro. Fiecare dintre aceste companii urmează să primească ajutor de stat și să efectueze „investiții viabile” de câte 30.000.000 de euro, în medie. Există și o firmă cu afaceri de doar 5.100 de lei, care va primi ajutor de stat pentru o investiție în producție de 26-45 milioane de lei.
Din cele 650.000 de companii din România, aproximativ 50.000 sunt IMM-uri, dintre care doar 8.000 firme mijlocii, restul mici, toate celelalte fiind microîntreprinderi, spune Ana Bobircă, vicepreședintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), în cadrul evenimentului IMM – Soluții de supraviețuire în criză și oportunități de creștere, organizat de către Profit.ro.
Atmosfera din mediul de afaceri românesc este caracterizată cel mai bine prin sentimentul de îngrijorare continuă, iar principalele trei probleme sunt valoarea adăugată mică, sistemul fiscal total dezechilibrat și puterea de negociere redusă, afirmă Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și proprietarul grupului industrial Promateris, producător de ambalaje biodegradabile și compostabile.
Ce ar însemna implementarea certificatului verde la locul de muncă pentru oamenii de afaceri din România? Pe de-o parte siguranță mai mare, iar pe de altă parte ar crea niște probleme majore pentru anumite companii, a spus, la PROFIT NEWS TV, Alexandru Dincovici, Director Executiv Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Programul de relansare a economiei propus de Guvern trebuie luat în serios și derulat cu implicarea, la nivel de specialiști, a organizațiilor oamenilor de afaceri, fiind necesar să fie clar stabilit, inclusiv pe baza unei dezbateri, și spre ce proiecte vor fi direcționați primii bani ce vor fi alocați de Comisia Europeană, este reacția sectorului privat față de acest program, prezentată la Profit TV de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
Salariile bugetarilor ar trebui înghețate cel puțin în prima jumătate a anului 2019, după creșterea agresivă a acestora în ultima perioadă, potrivit Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Oamenii de afaceri atrag atenția și asupra lipsei unor reforme consistente privind simplificarea și clarificarea procedurilor administrative, precum și asupra deficitului de investiții publice, în afara celor pentru armată.
Creșterea salariului minim pe economie mai devreme decât era programat, respectiv începând cu 1 noiembrie 2018, față de 1 ianuarie 2019, reprezintă o măsură populistă și arbitrară, ce va afecta sectorul privat, cu deosebire industria prelucrătoare, spune Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Oamenii de afaceri propun evaluarea posibilității adoptării unui salariu minim orar și nu lunar, ca în prezent, afirmând că acesta ar corespunde realității unei economii marcate de variații ale cererilor de pe piața internă și internațională. Propunerea este avansată de Asociația Oamenilor de Afaceri din România după ce ministrul Finanțelor a afirmat recent că salariul minim pe economie nu ar trebui impus și în sistemul privat. La scurt timp, ministrul Muncii a respins însă în numele Guvernului ideea, spunând că a fost o opinie personală a acestuia.