Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, a câștigat definitiv procesul în care a solicitat anularea unei amenzi de 2.000 de lei aplicată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad în iulie 2018, la sesizarea unui client. Într-o primă fază, operatorul s-a adresat Judecătoriei Arad, care a admis cererea în octombrie 2018. Hotărârea a fost motivată prin faptul că "descrierea faptei din procesul-verbal de contravenție este inexistentă". Instituția a atacat decizia la instanța superioară, dar Tribunalul Arad a respins cerere de apel la începutul acestei luni.
La prima instanță, potrivit motivării, magistrații Judecătoriei Arad au afirmat că descrierea faptei din procesul-verbal de contravenție este inexistentă.
"Din cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu se poate stabili care este fapta de care se face vinovată petenta (Vodafone România - n.r.), aspect esențial pentru verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de către instanță, singurul lucru reținut de agentul constatator fiind faptul că reclamația clientului este întemeiată, fără a se preciza ce cuprinde reclamația și care este fapta săvârșită de petentă", se arată în motivarea Judecătoriei Arad pentru sentința din octombrie 2018.
CITEȘTE ȘI Vodafone România atacă ANPC, după ce i-a fost ordonat să înceteze majorarea prețurilor abonamentelorPrin descrierea insuficientă se creează astfel o vătămare a drepturilor petentei care nu poate să își exercite în mod real dreptul la apărare atât timp cât nu rezultă din procesul-verbal de contravenție care a fost fapta săvârșită de aceasta, se arată în motivare.
Totodată, descrierea insuficientă determină punerea instanței în imposibilitate de a verifica realitatea celor consemnate în procesul-verbal de contravenție care, chiar dacă beneficiază de prezumția de temeinicie, fiind o prezumție relativă, poate fi răsturnată prin probe contrare. Nedescrierea faptei însă are ca efect imposibilitatea propunerii unor probe în apărare de către contravenient și imposibilitatea instanței de a administra probe, atât timp cât nu se poate ști care sunt faptele imputate contravenientului.
"Ca atare, văzând că nu s-a realizat o descriere suficient de clară și explicită a faptei reținute în sarcina petentei, încălcându-se astfel dispozițiile articolului 16, aliniatul 1 din OG nr. 2/2001, după cum a arătat și petenta în plângere, instanța va admite plângerea formulată de aceasta și va dispune anularea procesului-verbal contestat", se mai arată în motivarea Judecătoriei Arad.
CITEȘTE ȘI Vodafone pierde litigiul prin care a solicitat ANCOM recupererea unui prejudiciu de peste 15 mil. euroPersoana care a sesizat Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad a devenit client Vodafone România în decembrie 2015, când a încheiat un abonament Smart Smart Net 8 (la un cost de 8 euro /lună), cu achiziționarea unei tablete cu plata în rate pentru o perioadă minimă contractuală de 24 de luni.
În iunie 2018, clientul din Arad a trimis o petiție către Comisariat prin care a reclamat operatorul de telefonie mobilă că a emis facturi după ce a notificat verbal, în noiembrie 2017, încetarea contractului încheiat în decembrie 2015.
O lună mai târziu, instituția a aplicat Vodafone România o amendă de 2.000 lei.
În cererea de contestație, operatorul de telefonie mobilă a susținut că reprezentanții Comisariatului au omis să menționeze în procesul-verbal de contravenție fapta pentru care Vodafone România a fost sancționată.
În plus, potrivit companiei, Vodafone România a încercat să-l contacteze pe client în cursul lunii decembrie 2017, dar demersul a eșuat. De asemenea, potrivit prevederilor contractuale, clientul ar fi trebuit să depună în scris o cerere de încetare a abonamentului. Deconectarea clientului de la rețeaua Vodafone România a avut loc la începutul lunii martie 2018.